ULTIMATUM: Comisia Europeană avertizează România că peste o lună va ajunge la Curtea Europeană din cauza tăierilor ilegale

București, Bruxelles, 02.7.2020. Comisia Europeană a solicitat astăzi ca autoritățile române să intervină de urgentă pentru a opri tăierea ilegală a pădurilor primare din ariile protejate.
 
În ultima etapă a procedurilor de infringement împotriva României, Comisia Europeană a lansat un ultimatum despre esecul sistemic, continuu al autorităților române să protejeze unele dintre cele mai valoroase păduri din Europa.

Ultimatumul este ultima șansă pe care Guvernul României o are la dispoziție pentru a adresa problema. Dacă autoritățile nu intervin nici de această. Data, Comisia Europeană va deschide un caz la Curtea de Justiție a Uniunii Europene, CJEU – cel mai mare tribunal al Europei.
Intervenția Comisiei este consecința unei serii de plângeri depuse de organizațiile Agent Green, EuroNatur și Client Earth, care au dus la lansarea procedurilor de infringement împotriva autorităților române, la începutul anului 2020.

Ewelina Tylec-Bakalarz, avocat pentru viața sălbatică și habitate la ClientEarth, spune că “Ultimatumul Comisiei ne arată ca Guvernul României încalcă regulile Uniunii Europene și cere ca autoritățile să ia măsuri specifice urgente pentru a remedia situația. Dacă în continuare nu se va intervenit, există un risc major ca România să fie chemată în cel mai mare tribunal al Europei. Importanța acestor păduri nu poate fi subestimată, iar opinia Comisiei Europene ne arată cât de gravă este situația.”

România deține două treimi din ultimele păduri primare și seculare aflate în zona climei temperate. Aceste ecosisteme prețioase, protejate de legile europene sub forma ariilor protejate Natura 2000, sunt distruse în mod sistematic de către operațiuni masive de tăieri, fară intervenția autorităților române.

Gabriel Păun, Președintele Agent Green, spune că “Nu ne surprinde faptul că infringementul merge la nivelul următor. Tăierile ilegale și distrugerea ariilor Natura 2000 continuă cu aprobarea Ministerului Mediului. Dacă România va trebui să plătească amenzile pentru încălcarea regulilor UE, o va face din banii contribuabililor. Nu este corect, iar o atitudine la fel de ignorantă ar fi o mișcare profund iresponsabilă din partea statului.”

Gabriel Schwaderer, Director Executiv al EuroNatur, concluzionează că “Avem confirmarea clară a Comisiei Europene că trebuie să protejăm urgent pădurile naturale ale României. Sperăm că vor continua să acționeze la fel de rapid, pentru a putea opri distrugerea pădurilor din România.

Comisia Europeană a mai deschis un infringement împotriva României, solicitând autorităților să-și respecte obligațiile de a proteja și gestiona ariile Natura 2000, în acord cu Directiva Habitate.

Vezi informațiile pe siteul Comisiei Europene.

Contact:

Context:

  • Invernarul PRIMOFARO, o analiză a EuroNatur și AgentGreen, arată că distrugerea avansează rapid.
  • România încă are peste 525 0000 hectare de păduri potential primare și seculare,cele mai multe din Europa, cu excepția Scandinaviei
  • Aproximativ 300 000 de hectare de păduri din. România sunt listate ca arii protejate Natura 2000