Masacrul din Parcurile Naţionale
Andrei Ciurcanu
– Agent Green, ONG-ul specializat în probleme de mediu în care activezi, a deschis un nou front de luptă pentru protejarea naturii în România: Parcurile Naţionale. Având în vedere că aveţi deja campanii pornite pentru salvarea pădurilor virgine şi împotriva tăierilor ilegale, nu devine un război prea mare? De ce aţi considerat necesară această nouă direcţie?
– A venit cumva de la sine, pentru că, de fapt, toate aceste trei fronturi sunt legate între ele: în parcurile naţionale avem şi păduri virgine şi tăieri ilegale. Acum doar am delimitat mai exact o problemă, ca să fie mai uşor de urmărit şi eventual de rezolvat. Necesitatea acestei noi direcţii vine din lipsa de reacţie a autorităţilor la mai multe petiţii şi demersuri pornite de noi, ultima având sprijinul a 60 de ONG-uri, pentru a trage un semnal de alarmă: dacă vor continua aşa, fără să renunţe la tăierile comerciale din parcurile naţionale, în curând nu vom mai avea parcuri naţionale! România este într-o poziţie oarecum favorabilă faţă de celelalte ţări europene, pentru că încă are ce să protejeze, încă are parcuri naţionale autentice, şi asta este singura veste bună. Noi încă mai avem păduri adevărate cu o biodiversitate bună. Austria şi Germania consumă sute de milioane de euro încercând să revină la starea pădurilor din urmă cu un secol. Noi încă le avem şi le putem salva. Eu nu sunt silvicultor, sunt jurnalist şi privesc aceste parcuri ca pe un tezaur, ca un nucleu cu ecosisteme incredibile, în care încă găsim şi gângănii micuţe şi carnivore mari. De-asta România încă mai are râşi, urşi sau lupi, pentru că încă mai avem câteva zone păstrate. Faptul că aceste zone se restrâng se vede şi după apariţia animalelor tot mai des în oraşe. Dacă zona de locuire le-a fost limitată prin defrişări, dacă fructele de pădure le culegem pe toate şi la fel facem şi cu ciupercile, dacă ele nu mai au nici hrană, nici spaţiu pentru că oamenii au luat totul în stăpânire, normal că bietele animale coboară în oraşe sau în sate. Aşadar trebuia tras un semnal de alarmă, o campanie de investigaţie în care să arătăm ceea ce se întâmplă în parcurile naţionale. Timp de un an, am luat la pas fiecare parc naţional şi am descoperit că ce se întâmplă este un masacru.
– Cum ar fi trebuit să arate parcurile acestea şi ce ai descoperit la faţa locului?
– România, în momentul în care a intrat în Uniunea Europeană, a făcut nişte promisiuni pe mai multe paliere, începând de la cele economice şi financiare, până la cele legate de natură şi de protejarea ei. Există la nivel internaţional, o organizaţie de elită, care se numeşte International Union for Conservation of Nature, IUCN, sau pe româneşte „Uniunea Internaţională pentru Conservarea Naturii”. Este făcută în 1948 în Elveţia şi România a aderat la ea. Ei spun că în Parcuri Naţionale este interzisă exploatarea forestieră, acolo este necesară protecţia şi conservarea şi omul nu are voie să intervină. Ei au spus că suprafaţa minimă în care să nu se intervină absolut deloc să fie de 75%, restul de 25% devenind o zonă tampon, care să protejeze de jur-împrejur acest nucleu important şi de neatins. România a fost de acord cu aceste principii, dar, cu toate astea, acum, din 13 parcuri naţionale – Rodna, Călimani, Ceahlău, Buila-Vînturariţa, Cozia, Cheile Bicazului, Măcin, Piatra Craiului, Retezat, Domogled, Semenic, Nera-Beuşniţa şi Defileul Jiului, singurul care respectă această idee este Parcul Naţional Defileul Jiului, pentru că versanţii sunt atât de abrupţi, încât accesul e foarte costisitor. Ne lăudăm cu el într-un mod destul de ipocrit, pentru că este bine conservat doar datorită accesului dificil. În rest, este o medie de conservare de 40-50% în cel mai fericit caz!
– Cine este principalul vinovat pentru acest dezastru?
– Ministerul Mediului. Pentru că atunci când România a acceptat condiţiile UE, Ministerul Mediului trebuia să găsească soluţii pentru protecţie. Dacă tu nu oferi proprietarilor de păduri o compensaţie şi doar le interzici să taie, nu rezolvi nimic. Dacă cineva are o pădure de câteva hectare şi întâmplător se află într-un parc naţional, îi încalci dreptul sacru de proprietate când tu nu îi dai voie să taie. Nu îl laşi să taie, oferă-i o compensaţie! Ministerul nu a făcut asta. Atitudinea lor a fost de genul Noi nu avem de unde să dăm compensaţii, oferiţi voi, societatea civilă, o soluţie. Numai că societatea civilă nu este obligată să facă treaba politicienilor din ministere. E rolul lor să administreze, că de-asta au fost aleşi. Din păcate, interesul financiar uriaş în zona pădurilor nu i-a îndemnat pe politicieni prea tare să găsească o soluţie. Tăierile ilegale şi agresive din munţii României au finanţat toate campaniile electorale din ultimii 20 de ani. Asta e ceva transpartinic, indiferent de convingerile politice.
„În Maramureş au fost tăiate ilegal 12.000 de hectare de pădure”
– Cât de gravă este situaţia parcurilor naţionale?
Domogled. Fagi cu diametrul de 5-6 metri puşi la pământ
– Până acum nu s-a considerat că ar fi grav. Poate din cauza asta, nici funcţionarii statului nu au fost foarte fermi, de la judecători la poliţişti. Dar acum, această problemă a ajuns de curând în Consiliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), deci, într-un for important, care discută chiar siguranţa noastră ca stat! Ăsta este un semnal de alarmă foarte grav, pe lângă atenţionările tot mai apăsate ale UE. În Maramureş au fost tăiate ilegal 12.000 de hectare de pădure şi toate investigaţiile pe acest caz au avut acelaşi răspuns: autor necunoscut. Cum să ai autor necunoscut pentru o asemenea cantitate de lemn? Am făcut un calcul şi camioanele care au cărat acest lemn, puse unul lângă altul, formează un şir neîntrerupt de la Bucureşti până în Las Vegas! Peste trei sute de milioane de euro pagubă. Unde au fost procurorii, jandarmii, poliţiştii? Unde au fost senatorii şi deputaţii care ar trebui să apere interesele cetăţenilor? În general, unde a fost statul român când s-au furat acele păduri? Poate oamenii se aşteaptă ca cineva de la conducerea UE să vină şi să reglementeze lucrurile. Nu se va întâmpla! Pentru că ei ne atrag atenţia, dar noi suntem cei care trebuie să acţionăm, până la urmă este averea şi bogăţia noastră, noi trebuie să ne-o protejăm. Am fost în stare de acest lucru până acum: am primit de la strămoşii noştri aceste păduri şi ei au ştiut să le protejeze indiferent că au fost monarhişti sau comunişti. Acum ne revine nouă această responsabilitate. Şi se pare că noi suntem pe cale să facem praf o moştenire importantă. Sigur că trebuie să exploatăm pădurea pentru lemn de foc sau pentru mobilă, dar în acelaşi timp, o foarte mică zonă trebuie să rămână neatinsă: 1% din suprafaţa României. Se pare că nu suntem în stare să protejăm de drujbe nici măcar acest minim 1%, cât reprezintă parcurile naţionale din suprafaţa ţării.
– Îmi poţi da un exemplu concret?
– Sigur că da. În Domogled s-a întâmplat exact aşa. Au ales zonele de stâncărie şi de goluri alpine că să le declare zone de protecţie şi au tăiat arborii seculari care le înconjurau. Pe hârtie reieşea o zonă de protecţie de 50%, ca să ia ochii celor ce verifică, şi în rest s-a exploatat fără milă exact ce era mai important. Totul legal, la lumina zilei. Fagi cu diametrul de 5-6 metri puşi la pământ, versanţi dezgoliţi şi cioate mari cât un camion, asta a rămas în zona de păduri virgine, protejată UNESCO. Te uiţi şi plângi de neputinţă.
„Plângeau lângă pădurea tăiată…”
Foto: Dreamstime
– Cum a decurs această investigaţie de fapt? Cât de complicat a fost şi cât de riscant?
– Noi la „Agent Green” suntem o echipă mică. Aşa că de obicei eu îmi luam trepiedul, o cameră de filmat, camere de filmat ascunse şi aparat de fotografiat, şi cu rucsacul în spate, sub pretextul că sunt turist, am străbătut fiecare parc naţional la picior. Filmam, fotografiam, notam. Ce este interesant, că dacă rămâi la simplul nivel de turist, întotdeauna în aceste parcuri vei găsi pe cineva să îţi arate frumuseţile naturii. Însă imediat ce te abaţi de la traseul marcat, vezi că în spatele acestor frumuseţi există zone largi distruse, de care nimeni nu ţi-ar fi vorbit. Din păcate, aşa e la nivelul întregii ţări: locurile frumoase sunt un bun paravan pentru exploatări hidoase şi catastrofale. Am avut norocul de a întâlni mereu oameni care chiar iubesc natura, iubesc locurile acelea pentru că au copilărit acolo, sunt legaţi de ele şi sunt legaţi de natură. Aceşti oameni, care încă au suflet şi îşi dau seama că odată pierdut acest echilibru al naturii, nu îl mai putem reinventa, m-au ajutat şi mi-au dat de multe ori informaţii din interiorul ocoalelor silvice şi din interiorul exploatărilor. Fără ei, adevărul ar fi ieşit mult mai greu la suprafaţă. Nu de puţine ori, aceşti oameni mă duceau să îmi arate locul dezastrelor şi plângeau lângă pădurea tăiată.
Publicat inițial în ,,Formula AS’-în nr.1297 din 2017
Scris de Cătălin Manole