Contact
Donații

AGENT GREEN este o organizatie mica, insa rezultatele vorbesc de la sine despre abilitatea de a utiliza resursele in cel mai efficient mod posibil. Pentru mai multe informatii, acceseaza pagina de donatii.

 

”David vs Monsanto” difuzat la festivalul de film documentar ”Doc Est”

”David vs Monsanto” difuzat la festivalul de film documentar ”Doc Est”

Agent Green prezintă astăzi la Iași în premieră pentru România filmul documentar ”David versus Monsanto” despre contaminarea inevitabilă cu OMG (organisme modificate genetic) și despre metodele companiei Monsanto de a-și forța produsele pe piață și de a intimida fermierii.

Filmul va fi difuzat în cadrul festivalului ”DOC EST” de Film Documentar de Mediu organizat de Centrul Cultural Francez, Centrul Cultural German şi Asociaţiile Mai Bine şi TERIS începând cu ora 20:45 în incinta Casei de Cultură a Studenţilor unde sunt așteptați 500 de participanți. După difuzarea filmului, Dragoș Dima, fost director Monsanto și Gabriel Păun, Președinte Agent Green vor modera 45 de minute de discuții cu publicul. Documentarul este despre lupta lui Percy și a soției lui Louise Schmeiser împotriva practicilor de marketing abuzive ale companiei Monsanto și trage un semnal de alarmă întregii lumi despre pericolele asupra fermierilor și biodiversității ce decurg din dominanța excesivă și agresivă a acestei companii. Monsanto este o corporație din S.U.A. cu o serie de invenții sumbre toxice și cancerigene care au omorât milioane de oameni în lume, cum ar fi DDT, PCB și Agent Orange. În goana lor de a deține supremația absolută asupra plantelor – din câmp până în farfuriile consumatorilor – Monsanto nu cunoaște scrupule. Mii de fermieri din lume au aflat ce înseamnă să te confrunți cu metodele Monsanto de a face afaceri. În prezent mai mult de 3 sferturi din plantele modificate genetic din lume aparțin Monsanto.

Percy Schmeiser, fermier din Canada, este câștigător al premiului Nobel Alternativ pentru lupta împotriva corporației Monsanto din 1996 și până astăzi. În luna octombrie Percy a vizitat și România unde aținut o serie de conferințe pentru presă, pentru studenți, pentru cercetători, pentru politicieni și pentru fermieri. ”Imaginează-ți cum o furtună se abate asupra gradinii tale. Fără să știi și să fii de acord, semințe și polen străine și manipulate genetic ajung în straturile tale de legume și în parcelele cu cereale la care ai muncit ani de zile să le adaptezi și să le îngrijești. Câteva zile mai târziu, agenți ai unei corporații multinaționale te vizitează neanunțat chiar acasă, îți pretind să le dai roadele din gradină și te dau în judecată cerându-ți 20 000 de euro pentru că le-ai folosit ilegal semințele lor manipulate genetic și brevetate. Mai mult, judecătorul dă dreptate corporației! Ce faci? Păi te lupți!”, obișnuiește să spună Percy în discursul său pe care il ține în turneul său în jurul lumii.

Festivalul Doc Est lansează un apel la responsabilizare şi conştientizare a preţului ridicat pe care îl vom avea de plătit datorită dezechilibrului om-natură. Filmele incluse în programul DOC EST abordează subiecte sensibile şi controversate: de la încălzirea globală, probleme cauzate de epuizarea resurselor de apă si petrol, cultivarea organismelor modificate genetic, la cazul Roşia Montana şi mineritul în România. Organizatorii aduc în atenţia publicului ieşean o parte din cele mai bune documentare de mediu ale momentului precum: Home, The Ahe of Stupid, David versus Monsanto, Copiii uraniului şi invitaţi specialişti pe probleme de mediu şi regizori din România, Germania, Elveţia şi Bangladesh.

Pentru informaţii suplimentare privind programul, filmele difuzate şi invitaţii vă invităm să accesaţi site-ul dedicat festivalului Doc Est www.docest.ro

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.