NICOLAE MARGHIOL – „Sa salvam ce-a mai ramas din miracolul satelor romanesti!”

blank
blank

   Asa vine primavara la sat!

La 27 de ani, vrea sa salveze traditia noastra rurala printr-un proiect european: „Cele mai frumoase sate din Romania”

Nicolae Marghiol vrea sa salveze satul romanesc traditional. Asta presupune energie, dinamism si determinare, trasaturi care se pare ca-i prisosesc. Botosanean la origine, locuieste in Brasov, dar migreaza permanent pe ruta Bucuresti, Oltenia, Cluj, dupa ce-a dat un tur de cativa ani prin Europa. De acolo s-a intors cu un model franco-belgian si a infiintat Asociatia celor mai frumoase sate din Romania, un proiect ambitios, in care mizeaza pe sprijinul unor ambasade, al Casei Regale, dar mai ales pe schimbarea mentalitatii tinerilor.

– Cele mai frumoase sate din Romania! Cred ca o sa fie o alegere destul de grea. Cum ti-a venit ideea si ce iti propui de fapt?

– Declicul s-a produs dupa calatoria pe care am facut-o in Franta si Belgia. Am vazut sate in Belgia, de exemplu, care traiesc dintr-un singur dans. In Bretania, s-au pastrat costumele populare si turistii trec prin acel sat in mod special, ca sa vada femeile cum danseaza. Sunt invitate la toate festivalurile de dans din lume, unde fac o reclama uriasa satului lor. Asa ceva exista si la noi, in toata tara, trebuie doar sa punem traditia in valoare! In Franta, in 1981, era cam aceeasi situatie ca la noi acum: tinerii plecau masiv la oras, satele se goleau. Au fost insa cativa primari patrioti care au avut aceasta initiativa, de a face un circuit al celor mai frumoase sate. Miza era de a relansa satul traditional. Sa il dezvolti prin conservare. Si asa s-a ajuns apoi la ideea de turism la sat. Ei au acum 150 de sate, cu 35 de milioane de vizitatori pe an. In mare, imi propun sa fac acelasi lucru in Romania. Impreuna cu cativa parteneri, cum ar fi Ambasada Frantei, a Belgiei, Casa Regala sau ANTREC, vreau sa realizez acelasi lucru si pentru noi. Sa avem un circuit turistic al celor mai frumoase sate.

– Cum vei alege satele astea? Exista niste criterii, o metoda de selectie?

blank

           Nicolae Marghiol

– Trebuie adaptat modelul european la Romania. Exista o federatie internationala a celor mai frumoase sate din lume. In Valonia sunt 24, in Italia 200, in Canada sunt 36. In Franta s-a pus accent pe specificul local si astazi fiecare sat selectionat traieste turistic, din „gloria” locala: din vin, dansuri sau artizanat. Modelul s-a raspandit cu succes, in mai multe zone. Am solicitat si eu acordul francezilor. Nu va fi un concurs de frumusete. E vorba de pastrarea si de respectarea pe termen lung a unor criterii si asta presupune aderarea la niste valori.

In primul rand, vorbim de sat, nu de comuna. Ca reguli generale, un sat eligibil trebuie sa aiba, in primul rand, o arhitectura omogena, pe care sa o respecte, pornind de la modelul caselor, la materialele de constructie. (Nu intra in discutie satele in care se construieste haotic, cu case tip vila, din sticla si beton.) Apoi, ar trebui sa existe un obiectiv de importanta istorica, arheologica, eventual un sit de tip „Natura 2000” sau o rezervatie naturala. Daca satul respectiv are o anumita specificitate, un produs local renumit sau o traditie pastrata foarte bine, si asta poate sa fie criteriu pentru eligibilitate. E important de stiut ca primarii sau reprezentantii locali vor semna pe acele criterii de eligibilitate, in sensul ca se angajeaza sa le respecte si sa le sustina. Sub garantia semnaturii, casele si satele respective vor fi inventariate si evaluate, si orice schimbare ulterioara, ce contravine traditiei sau specificitatii locului, le va descalifica si li se va retrage tutela, vor iesi din circuitul turistic. In urmatorii doi ani, am vrea sa alegem aproximativ 80 de sate. Scopul final este de a avea o medie de maximum 5 sate pe judet, deci undeva in jur de 200.

– Care este miza?

blank

        Casa veche din Bucovina

– In primul rand, satele ar intra intr-un traseu turistic, ceea ce le-ar aduce mari avantaje financiare, ar dezvolta forme rodnice de turism rural. In al doilea rand, oamenii ar intelege ca optiunea turistilor merge catre traditie, si in loc sa-si faca vile de beton, ar pastra casele vechi, modernizandu-le fara a le schimba arhitectura. Fiecarui sat i se va crea o identitate proprie, sau mai degraba ii va fi recunoscuta o identitate. In Oltenia, de exemplu, am fost intr-un sat al carui primar mi-a declarat ca ar vrea foarte mult sa fie intr-un circuit turistic, dar la ei nu e nici o rezervatie naturala si nici un sit arheologic. „In afara de rosii, nu avem nimic aici”, mi-a zis. Dar rosiile pe care le produceau ei erau de foarte buna calitate si am descoperit ca oamenii le cultivau cu seminte de soi vechi, fara chimicale. Ei bine, asta poate deveni un avantaj turistic pentru locul acela, si sansa ca satul sa fie ales. Un sat cu rosii extraordinare poate sa fie un bun motiv de a-l vizita si de a-l face cunoscut. Mai sunt si alte mize: de la arhitectura traditionala, pastrata nealterata, la ritualuri locale legate de folclor, obiceiuri agrare sau pastorale etc., la feluri diferite de a intelege lumea. Miza suprema e insa realizarea unui patrimoniu rural adevarat. Sa salvam ce a mai ramas din miracolul satelor romanesti si sa le conservam responsabil pentru generatiile viitoare.

– Ce te-a facut sa renunti la un serviciu cu salariu sigur, pentru acest proiect care este, de fapt, o aventura fara garantii?

 

blank

                            Natura si istorie

– Sunt tanar si vreau sa traiesc intr-o Romanie mai buna. Schimbarile nu se produc din senin. Cine asteapta ceva de la stat pierde vremea, cred ca asta e clar dupa 20 de ani de libertate. Tinerii trebuie sa aiba initiativa, alta solutie nu vad. Din pacate, ne lipseste o directie clara. Pana acum cativa ani, eram complexati ca nu suntem in UE. Acum suntem, ne-am trezit imbracati cu un costum nou si elegant si ne tot miram ce stofa buna are, ce croi savant, dar nu stim de fapt care este rolul nostru, de purtam acel costum. E timpul sa ne gasim o directie, sa avem un drum al nostru. Asociatia nu vrea sa inventeze identitati. Nu vrem sa facem un „brand”, cu orice pret. Vrem doar sa punem in valoare specificitatea traditiei noastre, in satele in care exista asa ceva.
Multi tineri care nu si-au gasit locul in sistemul administrativ actual, pentru ca aveau mai multe idei decat sefii lor, s-au retras in organizatii non-guvernamentale. Cu alte cuvinte, daca sistemul nu intelege, societatea va merge inainte si fara el. De altfel, se vede cu ochiul liber ca ideile si activitatile interesante vin de la ONG-uri, nu de la stat. Au independenta si pot lua atitudine mult mai usor. Incercam sa imbunatatim sistemul de fiecare data cand votam. Din pacate, nu facem altceva decat sa il reinstalam pe cel vechi. E o miscare in bucla, din care societatea civila se pare ca a decis sa iasa singura. Tinerii, in special, vor schimba asta mergand catre ONG-uri, unde vor avea libertatea de a se manifesta si de a alege altfel decat clasa politica, obligand-o la schimbari si pe aceasta. Schimbarile adevarate vin de la grupuri de actiune locala si de la cetateni. Sunt schimbari din interior, si din cauza asta, sunt cele mai durabile si cele mai potrivite. Oamenii din teritoriu stiu cel mai bine de ce au nevoie. Nu Bucurestiul, nu un ministru din birou. Ei, oamenii, stiu cel mai bine ce le lipseste si care este solutia.

– Ai copilarit la tara sau ai descoperit mai tarziu satul romanesc?

– Eu sunt din Botosani. Bunicii meu erau de la tara, dar parintii mei au plecat la oras. In adolescenta, imi era rusine cand venea bunicul in vizita la Botosani, cu caruta, incaltat cu opinci. Venea din satul Catun, un sat infiintat de chiaburi, in padure, intre niste dealuri, pentru ca ei erau exclusi social de catre comunisti. Numai ca aceasta marginalizare a lor i-a facut sa traiasca intr-un loc de poveste. Bunicul meu avea o casa micuta, inconjurata de pajiste si padure, era de vis. Facusera ei, zece familii, o biserica. Noua ni se parea ca e departe si ca ne stricam masina ca sa ajungem pana la el. Abia mai tarziu am inteles frumusetea acelor locuri si povestea in care traia bunicul meu, care pleca de dimineata cu o toporisca sa isi taie ceva lemne, mergea si culegea bureti sau plante de leac. Pana la urma, datorita santajului nostru sentimental, a renuntat saracul la casuta lui din padure. L-am pus sa intre in pantofi. Mai tarziu am inteles ca a fost o greseala, ca noi trebuia sa ne mutam mai aproape de el si nu invers. Am avut o adolescenta vinovata, dar sper sa ma revansez fata de bunicul meu si fata de satul romanesc.

Cine vrea sa-l contacteze pe d-l Nicolae Marghiol o poate face la tel: 0749/22.30.53, e-mail: [email protected] gmail.com

 

Publicat inițial în ,,Formula AS”-nr.913 din 2010

scris de Cătălin Manole