Pădurile Bucegilor de pe Valea Prahovei salvate la Tribunal

blank

București, 28 decembrie 2021 – Agent Green a primit astăzi comunicarea de la Tribunalul București potrivit căreia tăierile de păduri de pe abruptul prahovean al munților Bucegi aflate în proprietatea familiei regale au fost oprite. Organizația s-a judecat în instanță în regim de urgență cu firma de exploatare și cu Romsilva, prin Ocolul Silvic Azuga. Acestea au 5 zile la dispoziție pentru a face recurs.

Decizia Tribunalului București.

Agent Green a atras atenția asupra distrugerii deliberate și ilegale a pădurilor seculare adăpostite în Valea Cerbului din Parcul Natural Bucegi încă din luna mai, dar exploatările au continuat, deși potrivit SUMAL, autorizația era expirată de la 30 aprilie. Parcul Natural nu are plan de management aprobat. Nu există evaluare de mediu, iar Romsilva a schimbat ilegal limita Inspire a rezervației naturale Abriptul Prahovean pentru a favoriza exploatarea acestor păduri seculare, fapt pentru care organizația ecologistă a făcut denunțuri la DNA și la OLAF, anchetele fiind în derulare.

blank

În urma protestului Agent Green din 24 mai 2021, Romsilva a reacționat, publicând o filmare din care ar reieși că nu se taie și că pădurea ar fi încă intactă. Agent Green a fost nevoită să revină cu filmări suplimentare care arată cum pădurea seculară este străpunsă cu utilaje distructive care au realizat noi drumuri forestiere, răni adânci și care scot arbori gigantici. Mai bine de 5000 de metri cubi erau planificați a fi extrași din Valea Cerbului. Valea Cerbului este principala cale turistică de acces către vârful Omu și are cvadruplă protecție națională și internațională: parc natural, sit Natura 2000, Rezervație Naturală (Abruptul Prahovean) și păduri virgine cartate în inventarul PIN MATRA din anul 2004, protejate prin ordine ale ministerului mediului din 2012 și din 2016. În anul 2018, noul inventar Primofaro a cuprins aceste păduri drept potențial primare și seculare.

Agent Green a urmărit arborii monumentali exploatați din Valea Cerbului de firma Migab Forest. Lemnul este transformat în parchet, uși și plăci MDF la fabrica turcească Yldiz Entegre de lângă Pitești, precum și în tamburi și bobine la fabrica MarMob de lângă Rădăuți, județul Suceava. Organizația face un apel la aceste corporații să adopte politici de responsabilitate socială și să refuze lemnul din Bucegi.

Pe hârtie, România stă bine la capitolul arii protejate. 23% din suprafața țării este acoperită, declarativ, cu astfel de zone. În realitate, doar 1% este strict protejată. Adică mai nimic, în vreme ce paradisul devine un loc odios unde nu mai ai de ce să revii. În Bucegi au protejat strict eminamente golurile alpine și prea puțin din păduri. Valea Cerbului și toate văile cu trasee turistice, cu rol de protecție a biodiversității, a surselor de apă, a așezărilor omenești și a infrastructurii ar trebui să devină strict protejate”, a spus Gabriel Păun, președintele Agent Green.

Agent green cere ministerului să redea Bucegilor statutul de Parc Național și să protejeze strict cel puțin 90% din pădurile acestei arii protejate, inclusiv întreaga Valea Cerbului și toate văile cu trasee turistice și care protejează nu doar biodiversitatea, ci și așezărie omenești.