Pădurile virgine descoperite recent pe proprietățile Schweighofer vor fi protejate

blank

Pădurile virgine descoperite recent pe proprietățile Schweighofer vor fi protejate

Comunicat de presă
București, 9 Noiembrie 2017

Inventarul pădurilor deținute de compania Holzindustrie Schweighofer în Carpații Românești a fost definitivat săptămâna aceasta și arată că există 430 hectare de păduri virgine și cel puțin 250 de hectare de păduri cu ecosisteme deosebit de valoroase, care urmează să fie protejate prin lege. Cele mai multe dintre aceste suprafețe cu păduri nu mai fuseseră anterior identificate în niciun inventar oficial [1] și arată că Guvernul României trebuie să își îmbunătățească metodologia pentru identificarea pădurilor virgine. Studiile au fost realizate de experți recomandați și asistați de Agent Green în perioada mai – octombrie 2017 și vor fi transmise gradual Gărzilor Forestiere regionale. Pădurile identificate sunt localizate în județele Argeș, Buzău, Hunedoara, Neamț și Vâlcea.
Este o surpriză plăcută că au fost descoperite atât de multe păduri de paradis, neatinse, care încă stau pe picior. Frumusețea și biodiversitatea lor sunt izbitoare. Arată precum pădurile luxuriante din Jurassic Parc. Faptul că cele mai multe dintre acestea erau necunoscute și nu mai fuseseră identificate în niciun inventar oficial este un indicator că nimeni nu știe cu adevărat câtă pădure virgină s-a pierdut și câtă a mai rămas în România. Totodată, rezultatele reprezintă și un mesaj pentru ministerul pădurilor că trebuie să stabilească cât mai urgent o metodologie îmbunătățită pentru identificarea ultimelor păduri virgine”, a spus Gabriel Paun, Președintele Agent Green.
Toate pădurile de paradis identificate sunt localizate în zone montane cu altitudini cuprinse între 980 și 1475 m și sunt mai ales păduri mixte de fag, brad și molid. Cercetătorii au descoperit că acetsea sunt în realitate mult mai bătrâne decât înscrisurile din amenajamentele silvice. Granițele fiecărui trup de pădure virgină au fost clar marcate pe hartă și bogăția lor descrisă în detaliu și cu fotografii relevante. Elementele de floră și de faună au fost de asemenea descrise detaliat, inclusiv locurile de reproducție pentru amfibieni și reptile, dar și cuiburile de păsări și bârloagele mamiferelor mari.
Dacă pădurile virgine și cele cu ecosisteme deosebit de valoroase vor fi validate de ministerul pădurilor pentru a intra în catalogul national, atunci amenajamentele silvice vor trebui actualizate corespunzător pentru a exclude aceste păduri de la orice lucrări silvice.
Agent Green a purtat campanii de mai bine de zece ani pentru a forța Holzindustrie Schweighofer să își îmbunătățească politicile, iar în cele din urmă compania a agreat în ultima perioadă să refuze lemnul din pădurile virgine și parcurile naționale și să dezvolte un sistem de trasabilitate pentru a dovedi publicului larg angajamentele făcute [2]. Angajații companiei austriece au fost deschiși spre dialog constructiv și au sprijinit echipa de cercetare pe toată durata studiilor în teren oferind acces nerestricționat la toate pădurile și documentele necesare inventarierii lor. Pentru a clarifica și a preveni posibile interpretări, menționăm faptul că dialogul structurat dintre compania austriacă și Agent Green nu este în mod necesar permanent și nu implică nicio finanțare direct sau indirectă.
A mai rămas un singur pas de făcut în acest proiect, recunoașterea oficială a Statului Român prin includerea în Catalogul Național al pădurilor virgine. Între timp sperăm că proiectul îi va inspira și pe alți proprietari privați de păduri să realizeze studii pentru a proteja pădurile virgine având în vedere că vor primi compensații bănești anuale de la Guvern”, a adăugat Păun.

NOTE:
[1] Veen, P.; Biris, I.-A. (Eds.), 2004: “Inventory and strategy for sustainable management and protection of virgin forests in Romania”, proiect PINMATRA , co-finanțat de ”Dutch Royal Society for Nature Conservation KNNV” și recunoscut de Guvernul României drept referință a inventarului pădurilor virgine prin Ordinul de ministru al mediului 3397/2012
[2] https://www.timflow.com/
Descarcă imagini aici: https://www.dropbox.com/s/06ul1hrlwtkhjcq/Archive%20Foto.zip?dl=0
Descarcă PDF aici: https://www.agentgreen.ro/wp-content/uploads/2017/11/20171109_pr_pv_hsr.pdf