Parcul Național al Păcii

blank

Suceava, 31 martie 2022 – Agent Green a luat inițiativa de a crea premisele necesare pentru înființarea viitorului Parc Național al Păcii în zone împădurite de la granița României cu Ucraina. Totodată, organizația de protecția mediului și-a fixat ambiția de a realiza și Traseul Păcii, o potecă care va străbate întreg lanțul carpatic, începând din Cehia până în Serbia și traversând Polonia, Slovacia, Ucraina și România.

Ideea mi-a venit în prima săptămână de la declanșarea războiului când veștile triste nu încetau să apară și mă frământam foarte mult. M-am gândit că oamenii și animalele au nevoie de un loc unde să se simtă în siguranță și în armonie cu natura, locul unde să se recreeze și să își recapete puterile. Premisele științifice și tehnice pot fi pregătite încă de pe acum, în așteptarea păcii și a stablității pe care toți ni le dorim. Așa că am luat imediat legătura cu Marcel Mîndrescu, doctor în geografie la Universitatea din Suceava pentru a studia hărțile și pentru merge în teren să găsim cea mai potrivită zonă din Suceava, știind că în Maramureș pădurile au fost mascacrate și nu prea mai avem ce proteja”, a spus Gabriel Păun, președintele Agent Green.

Un parc național, și mai cu seamă unul transfrontalier, este cea mai bună investiție pentru natură, om și biodiversitate, cu atât mai mult cu cât ne confruntam cu multiple vulnerabilități cauzate de schimbările climatice actuale și prognozate. Un parc transfrontalier deschide calea spre o mai bună calaborare dintre state, mai întâi în domeniul protecției și conservării mediului și vieții sălbatice, dar care poate continua și evolua sub forma altor oportunități și colaborări în beneficiul comunităților locale și a populației în general.

Bazinul superior al râului Suceava, care se suprapune peste teritoriul romanesc (la sud) și cel ucrainean (la nord) este o alegere potrivită pentru organizarea unei astfel de zone protejate transfrontaliere, care să reprezinte un parc al bunei vecinătăți, al pacii în aceasta regiune. Un loc dedicat protecției și conservării naturii și vieții sălbatice, dar și comunităților umane din acest areal unde trăiesc români, ucraineni și huţuli. Peisajele naturale specifice dominate de culmile montane domoale cu aspect de obcină, pădurile dense de molid și foioase de pe versanții însoriți, râurile sălbatice sunt însuflețite de comunitățile de huţuli si români care trăiesc de o parte și de cealaltă a frontierei”, a spus Marcel Mindrescu, doctor în geografie, profesor la Universitatea din Suceava și reprezentant al Asociației de Geografie Aplicată Geoconcept.

blank

Foto: Marcel Mîndrescu (dreapta), Silva (mijloc), Gabriel Păun (stânga)

Parcul Național al Păcii va fi un spațiu destinat protecției biodiversității, conservării apelor curate, punerii în valoare a arhitecturii rurale, conservării peisajelor naturale milenare și a celor culturale seculare, și susținerii diversității etnice, tradițiilor, obiceiurilor, meștesugurilor, portului popular, culturii tradiționale și gastronomiei specifice. Un spațiu care să conserve și să promoveze tot ce este mai valoros în spațiul carpatic împarțit de cele două state prietene și vecine.

Aflat la răscrucea influențelor climatice atlantice, baltice si estice, arealul desemnat devine extrem de important pentru studiul variabilității hidroclimatice din trecut și din prezent, și pentru proiectarea unor posibile scenarii climatice pentru viitor. În general, managementul sustenabil în comun al bazinului hidrografic superior al Sucevei vizând protejarea resurselor de apă și mitigarea fenomenelor hidrologice extreme (inundații) este un deziderat care se poate obține mult mai facil în cadrul unui parc național transfrontalier. Mai mult decât atât, într-un astfel de context, comunitățile locale ar avea oportunități mai bune de a se dezvolta și evolua sustenabil prin utilizarea, prelucrarea și valorificarea resurselor locale diverse din zonele permise (lemn, fructe de padure, ciuperci, plante medicinale etc). O astfel de inițativă pote fi un model pentru alte colaborări în perspectivă între statele din Europa Centrala și de Est, și în special între statele care își împart spațiul carpatic: Cehia, Polonia, Slovacia, Ungaria, Ucraina, Romania si Serbia, prin realizarea unor proiecte de infrastructura turistica transcarpatica”, a mai spus Mîndrescu.

Am găsit deschidere pentru ideea noastră și la Consiliul Județean Suceava unde parcul este văzut și ca o oportunitate de deschidere pentru eco și agro turism în zona Izvoarelor Sucevei. În pasul următor avem nevoie de o universitate parteneră din Ucraina precum și de autoritățile din țara vecină. Cât despre Traseul Păcii, pot să vă spun că un entuziast de natură a început deja să îl străbată luna aceasta dinspre nord urmând al traversa în totalitate și să ajungă la Dunăre până la sfârșitul lunii iulie. Vom vedea ulterior care este cea mai bună rută”, a încheiat Păun.

Un parc al păcii este o zonă naturală transfrontalieră protejată care se extinde peste granițele a două sau mai multe state , unde granițele politice din cadrul parcului sunt abolite. Aceasta implică îndepărtarea oricărui tip de graniță fizică, cum ar fi zonele împrejmuite, lăsând libertatea de migrație animalelor și oamenilor care trăiesc în zonă. Cu toate acestea, o graniță fizică este de obicei menținută în jurul parcului, pentru a evita trecerea persoanelor neautorizate între un stat și altul.

Conservarea rutelor tradiționale de migrație a animalelor și garantarea unei cantități suficiente de hrană și apă pentru creșterea populației sunt principalul motiv pentru crearea parcurilor de pace. Cu toate acestea, ele încurajează turismul , dezvoltarea economică și pacificarea între națiunile vecine, precum și, desigur, facilitează călătoria indigenilor în zonă.