Contact
Donații

AGENT GREEN este o organizatie mica, insa rezultatele vorbesc de la sine despre abilitatea de a utiliza resursele in cel mai efficient mod posibil. Pentru mai multe informatii, acceseaza pagina de donatii.

 

Protest Agent Green cu ”siameze” în Mr Bricolage

Protest Agent Green cu ”siameze” în Mr Bricolage

Se confiscă becuri cu incandescență și se marchează surse de lumină ilegale

Voluntari Agent Green confiscă astăzi becuri cu incandescență de 75W din magazinul Mr Bricolage din București pe care Comisia Europeană le-a interzis de la 1 septembrie 2010. De asemenea voluntarii aplică etichete pe becuri economice din magazin care nu sunt marcate corespunzător spre informarea consumatorilor privind toxicitatea acestor produse și necesitatea de a le recicla pentru protejarea mediului și sanătății oamenilor.

Protestăm astăzi în Mr Bricolage deoarece acest retailer refuză în mod repetat să intre în rândul celor care respectă legislația de mediu. Becurile economice trebuie marcate cu pubelă barată încă din anul 2005. Mr Bricolage nu o face, deci este în urmă cu 5 ani. Am chemat Garda de Mediu și Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorului să aplice legislația și să îi amendeze cu 40 000 lei. Aplicarea pubelei barate pe ambalaj sau pe soclul becului ii avertizeaza pe consumatori că sursele de lumină conțin substanțe toxice și că nu trebuie aruncate la gunoi ci duse la reciclat. Lipsa de griji față mediu este în toi la Mr Bricolage. Aici se pot găsi becuri cu incandescență care produc mai multă căldură decât lumină. Problemelor de reciclare li se adaugă astfel și cele legate de schimbări climatice. De aceea le confiscăm și cerem conducerii să renunțe imediat la comercializarea acestora așa cum au făcut ceilalți retaileri mai responsabili”, a spus Gabriel Paun, Președinte Agent Green.

Etichetele aplicate de voluntari pe becurile economce marca Lohuis de 4, 7 și 18W conțin simbolul pubelei barate care lipsea și care este obligatoriu de aplicat [1]. De asemenea Mr Bricolage nu afișează la raft timbrul verde, garanția că sursele de lumină uzate ar urma să fie reciclate. De aceea „siamezele” Agent Green care îmbracă același tricou uriaș imprimat cu mesajul ”Mr Bricolage: Oprește poluarea – Reciclează-ți becurile!” protestează chiar în magazin la raionul pentru surse de lumină.. Prin acest protest organizația atrage atenția clienților magazinului și mai ales conducerii acestuia că trebuie să salveze clima și să respecte legislația privind informarea consumatorilor că deșeurile de echipamente electrice și electronice trebuie reciclate. Odată cu acest eveniment este publicată și ediția a V-a a ghidului consumatorului „Green my Light” [2] care conține informatii despre politica celor mai mari retaileri privind comercializarea surselor de lumină economice și cu incandescență, dar și de reciclarea celor uzate. Siamezele au mai protestat pentru aceeași cauză în magazine IKEA și Auchan care au remediat la scurt timp toate problemele identificate de Agent Green.

În noua ediție a ghidului mai apar și alte noutăți negative, dar și o serie de aspecte pozitive. Baumaxx continuă să comercializeze becuri economice marca Office de 65W și 20W, precum și tuburi fluorescente marca Office de 18W pentru care nu se prezintă niciun fel de date privind compania care le importă sau care le produce [3], dar și becuri cu incandescență mai puternice de 65W. Carefour este de asemenea în rândul magazinelor care vând becuri cu incandescență mai puternice de 65W. Retailerul Billa a început să comercializeze becuri economice chinezești mărcile Al Guang de 14 și 18 W, precum și Phisram de 18W fără pubelă barată. Pe de altă parte ceilalți retaileri au eliminat de la comercializare becurile cu incandescență mai puternice de 65W, inclusiv IKEA care recent vindea becuri de 150W ascunse în vezioze. Auchan, Plus și KIKA au eliminat de la comercializare toate sursele de lumină neconforme care fuseseră vizate în ediția precedentă a ghidului.

Becurile economice si tuburile fluorescente sunt surse de lumina eficiente energetic, contribuie semnificativ la reducerea emisiilor de dioxid de carbon si rezista pană la 10 ani. Totusi acestea contin mercur si pot polua mediul daca se sparg. Poluarea organismului uman cu mercur se numeste hidrargirie si contactul direct cu acesta poate cauza efecte negative neurologice si renale. De aceea aceste surse de lumina trebuie reciclate si nu aruncate la gunoi. Garantia consumatorului ca un bec nou achizitionat va fi reciclat corespunzator sta in aplicarea timbrului verde afisat vizibil la raft. Este bine de stiut ca orice magazin care vinde becuri este obligat sa primeasca in raport de schimb 1 la 1 un bec uzat pentru fiecare bec nou cumparat de clienti.

Agent Green cere Mr Bricolage, Billa și Baumaxx să informeze corect consumatorii si sa comercializeze doar surse de lumina pe al caror ambalaj, soclu sau prospect sa fie evidentiat simbolul pubela barata și identitatea producătorului.

 

NOTE:

[1] HG 1037/2010

Art. 10: Informatii pentru utilizatori

(1)Producătorii sunt obligati sa furnizeze utilizatorilor de EEE din gospodăriile

particulare toate informatiile necesare in legatura cu:

d) efectele potentiale asupra mediului si sanatatii umane ca urmare a prezentei substantelor periculoase in echipamentele electrice si electronice;
e) semnificatia simbolului prevazut in anexa nr. 4.

ANEXA Nr. 4: SIMBOL pentru marcarea echipamentelor electrice si electronice

Simbolul care indica faptul ca echipamentele electrice si electronice fac obiectul unei colectari separate reprezinta o pubela cu roti barata cu doua linii in forma de X, ca in imaginea de mai jos. Simbolul trebuie sa fie tiparit vizibil, lizibil si durabil.

(5)Producatorii si/sau distribuitorii au obligatia de a furniza toate informatiile prevazute

la alin. (1) şi (3), in instructiunile de utilizare sau la punctul de vanzare.

Art. 13: Inspectia si controlul. Sanctiuni

(1)Constituie contraventii si se sanctioneaza dupa cum urmeaza:
b) nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (1) cu amenda de la 10.000 lei la 20.000 lei;
c) nerespectarea prevederilor art. 10 alin. (3)—(5) cu amenda de la 20.000 lei la 40.000 lei;

[2] Versiunea electonică a ediției a V-a a ghidului ”Green my light” este disponibilă la cerere

[3] OM 556/2006

Art. 2

(1)Orice producător care introduce pe piaţă echipamente electrice şi electronice

după data de 31 decembrie 2006 este obligat să se identifice prin aplicarea unei

etichete având un marcaj care va conţine numele firmei, codul unic de înregistrare la

Oficiul Naţional al Registrului Comerţului sau orice informaţie de identificare a

producătorului, fără a se confunda cu alt marcaj similar, aplicat anterior datei

respective.

Art. 3

Absenţa marcajelor şi a etichetelor constituie contravenţie şi se sancţionează

conform art. 13 alin. (1) lit. c) din Hotărârea Guvernului nr. 448/2005 abrogata prin 1037/2010 privind

deşeurile de echipamente electrice şi electronice (amenda de la 20.000 lei la 40.000 lei)

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.