Revoluția semințelor țărănești

blank

– Mai întâi a fost revoluția „eco”. Apoi revoluția „bio”. Ce mai poate urma? Revoluția semințelor țărănești! Ea va aduce legume adevărate și sănătoase, din soiuri păstrate de gene­rații, în satele românești –

                                                                                          Un vis pierdut: grădina bunicilor

blank

                                                               O piață liberă a celor ce rezistă în grădini

Totul a început în mică mea grădină din spatele casei, în cântecele pițigoilor. Am luat pământ în mână, și pe degete s-a lipit țărâna încă reavănă, ameste­cată cu zăpadă topită. Mirosul acela, de pământ înmuiat în pri­măvara timpurie și zbi­cit de soarele gălbui, mi-a amin­tit de alte primăveri. De bu­nicii mei, pregătind grădi­­nile, numărând bob cu bob semin­țele ținute în bucăți de ziar, pe care notaseră soiurile cu pi­xul, descântându-le și șoptin­du-le tainice ru­găciuni, înain­te de a le pune în pământ. Și-am zis: „De ce nu? De ce să nu pun anul ăsta, în amin­tirea lor, aceleași soiuri, cu aceleași gusturi și mirosuri?”.

                                                                                                Unde au dispărut semințele românești?

 

blank

     rosii ca la mama acasa

Plin de entuziasm, am mers la primul magazin cu semințe, unde aveam să descopăr, însă, cu uimire, că planul meu nu era chiar așa simplu de îndeplinit: toate semințele de pe rafturi erau din alte țări: roșii din Ger­mania, ardei și salată din Olanda, castraveți și pătrun­jel din Polonia… Nicio să­mânță din România! Plicu­lețe lucioase, frumos colo­rate, dar care (după cum avea să îmi explice vânză­torul) nici măcar nu aveau în interior semin­țe de soiuri curate, ci erau „hibrizi, că ăștia sunt acum la putere pe piață. Vă fac un preț fru­mos, cu tot cu fertilizanți și insecticid, să aveți o pro­duc­ție super!”, a mai adău­gat, și a scos de sub tejghea două bidoane cu chimicale. Numai că eu nu doream o producție „super”, mie îmi era dor de bunici și de grădina lor. Până la sfârșitul zilei, făcusem turul tuturor magazinelor de specialitate din zonă și concluzia era una singură: în comerț nu se găsesc semințe românești, soiurile bătrânești „nu mai sunt la modă”, singura     ofertă sunt impor­turile din Occident. Să fie asta soluția?

 

 

                                                                                    „Eco Ruralis”

 

blank

Raluca Dan -Asociatia Eco Ruralis

Auzisem că în România există totuși țărani care și-au păstrat semințele vechi, moștenite din gene­rație în generație, care dau legume cu gustul de altădată. Ca să aflu unde să-i caut și ca să mă lămuresc ce e mai bine să pun în pământ, am mers la Cluj, la „Asociația Eco Ruralis”, unde știam că există specialiști într-ale agriculturii țărănești tra­diționale. Într-un birou ce semăna cu sediul unei revoluții cubaneze, plin de afișe, steaguri, fotogra­fii și hârtii, m-a primit Raluca Dan. Călită în lupta pentru salvarea Roșiei Mon­tane, Raluca luptă acum pentru drep­tu­rile țăranilor din Ro­mânia, în Asociația „Eco Ruralis”, o aso­ciație veche de 12 ani. Umblată la Bruxelles și la București, bună cunoscătoare a legilor inter­na­ționale și națio­nale pentru drepturile țăranilor, dar și a situației reale din satele ro­mâ­nești, la întrebarea mea: „Ce ar fi mai bine să semăn în grădină ca să aibă gust ca pe vremea bunicilor?”, ea mi-a răspuns pe loc, fără nicio ezitare: „Nu te lăsa pă­călit de vânzătorii din ma­gazine, de pliculețele lucioa­se cu poze frumos colorate! Caută și găsește-ți semințe vechi, așa-zisele semințe ță­rănești! Doar acelea îți vor da legume cu gustul și miro­sul de altădată, legume ade­vărate! În comerț se găsesc semințe hibrid, fă­cute în laborator, total neadaptate la condițiile de me­diu. Semințele țărănești au evoluat odată cu tim­pul, există de sute de ani, și-au transmis adap­tarea la mediu din generație în generație, inter­acționează altfel cu locul, de la secetă și frig, la boli și dăunători. De-asta, semințele vechi nu au nevoie de tratamente! Un alt argument în fa­voarea semințelor ță­rănești este că le poți înmulți de la an la an. Cele hibrid, din maga­zine, sunt concepute să devină infertile du­pă o singură utilizare, ca să fie cumpărate în fiecare an de agricul­tor. Ai luat semințe hibrid, le-ai plantat și ai făcut roșii? Nu vei putea să folosești se­mințele din acele roșii ca să le plantezi și anul următor, că nu îți va ieși nimic – sunt gân­dite să fie infertile, ca să te oblige să mergi din nou la ma­ga­zin să cumperi… Semințele țărănești le poți folosi nu doar ani, ci generații întregi. În plus, ele se adaptează în timp tot mai bine, la solul, clima și locul în care le cultivi. Nu în ultimul rând, e vorba de calitatea a ceea ce mănânci – soiurile ță­ră­nești sunt mai gustoase, dar și mult mai nutritive și sănătoase!”.

 

                                                                                                          Legumele ilegaliste

blank

                         zeci de varietati de rosii prezentate la o piata libera

 

Am fost convins pe loc: asta era ceea ce do­ream pentru grădina mea – semințe țărănești, soiuri vechi din bătrâni! Numai că bucuria mi-a fost retezată de ghilotina realității. La întrebarea mea „Și de unde aș putea cumpăra astfel de se­mințe?”, răspunsul a fost sec: „Nu ai de unde să le cumperi. Este ilegal să vinzi semințe țără­neș­ti!”. A urmat o tăcere lungă. Nu mai înțelegeam nimic. De ce să nu poți cumpăra din magazine tocmai semințele mai bune și mai valoroase?

Răspunsul e simplu și „chimizat”. România, alături de multe alte țări ale lumii, a semnat tratate prin care a fost de acord să aplice aceste măsuri. Așa că semințele țăranilor nu au ce să caute pe piață. Dar s-a-ntâmplat ceva cu totul neașteptat! Alungați din magazine de marile com­panii ce vând doar semințe omologate hibrid, fără niciun sprijin din partea statului, țăranii au pus la cale o „rezistență”. De data aceasta nu în munți, ci în propriile grădini. Semin­țele vechi, sănătoase și ade­vărate, au început să circule din om în om și din sat în sat. Ilegal, ferit, ca o marfă de contra­bandă. Și „revoluția” s-a extins. Pornită de la câți­va săteni, astăzi, comunitatea celor care plantează semințe țărănești are mii, poate zeci de mii de membri în România. Nu se știe exact, pentru că, deși sunt organizați în grupuri de voluntari care fac schimb de semințe între ei, nu sunt înregistrați oficial nicăieri, nu apar în nicio statistică. Unii au forumuri cu circuit închis pe internet, alții se orga­nizează în „piețe libere”, asociații sau indepen­denți. Dar fenomenul explodează. Numai la „Eco Ruralis”, din Cluj, dacă la început, în 2010, au fost cinci familii care făceau schimb de semințe, astăzi sunt donate, în fiecare an, peste 100 de mii de semințe de către țărani voluntari. Pentru ele se fac liste de așteptare, cu mii de amatori, semințele epuizându-se, câteodată, în doar câteva ore. Dar cum a început această „mișcare de rezistență”, această „revoluție” tăcută a semințelor țărănești? Spre uimirea și mândria mea, aveam să aflu că totul a început la Suceava, cu… un interviu publi­cat în revista „For­mula AS”!

                                                                                                 Comoara de la Suceava

 

blank

Pazitoarea comorii-directoarea Silvia Strajeru

La „Banca de gene” din Suceava sunt păstrate, în buncăre securizate, mostre din peste 18.000 de varietăți de soiuri de pe teritoriul României! Doam­na Silvia Străjeru, directoarea acestei insti­tuții fenomenale, își amintește: „Era în 2009, și domnul Ion Longin Popescu, colegul dvs. de la «For­mula AS», mi-a luat un interviu despre co­moara semin­țelor vechi țărănești, multe dintre ele dispărute, dar pe care noi le-am salvat în colec­țiile noastre. Am vorbit atunci despre importanța acestui tezaur național care se pierde și despre valoarea a ceea ce țăranii cultivau cândva. După apariția acelui interviu, a început să sune imediat telefonul de la secretariat. Erau oameni care ne întrebau dacă nu le putem da împrumut câteva semințe, ca să le cultive și să ducă soiurile vechi mai departe. La început răspundeam chiar eu la telefon, îmi notam numele omului și adresa, ce semințe dorește și le trimiteam prin poștă. Apoi telefoanele s-au înmulțit și nu mai făceam față, a trebuit să angajăm o secretară special pentru asta. De la an la an, cere­rile au crescut, tot mai mulți oameni sunau din toate colțurile țării, să ne ceară semințe vechi. A fost neobișnuit pentru o instituție ca a noastră să se ocupe de așa ceva. În lume sunt foarte puține bănci de gene care do­nează semințe, de obicei ele doar le conservă și le studiază. Dar ne-am gândit că, până la urmă, există și o oportunitate în demer­sul nostru. Aceste semințe de soiuri vechi riscă să dispară, unele nu mai există decât la noi. De ce să nu le înmulțim, de ce să nu încercăm să refacem un pic din aceas­tă zestre genetică? În felul acesta, am stabilit câteva criterii de acordare a semințelor, am făcut un formular pe internet și am continuat să donăm semințe. E foarte important că avem aceste soiuri tradiționale, iar solicitările în ultimii ani au cres­cut foarte mult. Oamenii sunt foarte mulțumiți cu ceea ce primesc de la noi, pentru că noi le-am studiat și știm ce dăm. Ne străduim să le răspân­dim în cultură cât mai mult, să nu fie doar păs­trate aici, ci să fie înmulțite și să conti­nue modul lor natural de dezvoltare. În fața schim­bărilor climatice e foarte important să avem soiuri adaptate la mediu, ori ele nu se adaptează decât dacă sunt cultivate și întărite de la an la an. Aceste soiuri tra­diționale pot fi cultivate fără pesticide și chimicale, și asta înseamnă ceva extrem de important și pentru sănătatea noastră. Si­gur, e nevoie și de agricultură de tip inten­siv, dar pentru asta nu trebuie să ne omo­râm agricultura tradițională, legumele din curțile oamenilor”.

 

                                                                                                     Căutătorii de „aur”

 

blank

                                                              Doamna Silvia Strajeru si comoara de la Suceava

 

Începând din anul 1990, echipe de la Banca de gene din Suceava au colindat satele românești cel puțin de două ori pe an, în special pe cele mai izolate, pentru a des­coperi semințe vechi, păs­trate din generație în generație. Din sat în sat și din poartă în poartă. În acest fel, au reușit să salveze peste 3000 de varietăți de fasole și usturoi, cu gust deosebit, roșii – cum doar ne amin­tim că au existat în anii copilăriei, și multe altele. Iar semințele colectate au fost puse la microscop și le-a fost studiată structura, au fost fișate, fiecare sămân­ță cu povestea ei, așa cum știa să o spună țăranul la care o găseau. Ba chiar și rețete de mâncare, în care ar putea să fie folosite legumele țărănești. Toate semințele colec­tate și salvate de la dispariție sunt acum păstrate în buncăre uriașe, de inox, la -20 de gra­de, în pliculețe de aluminiu, purtând coduri speciale de identificare. Am vi­zi­tat acest tezaur gi­gantic, în care sunt păstrate semințele adu­nate de mii de ță­rani. Un fel de cate­drală glacială, în care stau semințe miracu­loase ce abia așteap­tă să încolțească din nou și să tremure, pri­măvara, în soare. Comori ce ascund gră­dinile bunicilor noștri, drept amintire pentru viitor.

 

                                                                                                    Semințe cu suflet

 

blank

                                                 Câțiva dintre cei ce promovează semințele cu suflet

 

Dar cine sunt oare acești „rezistenți” ai semin­țelor? Cine sunt acești țărani „ilega­liști”, cu cre­dință în grădinile de altădată, și ce revoluție pun ei la cale? Ca să îi cu­nosc, am străbătut țara în lung și-n lat. Unul dintre „revolu­ționari” este o bu­ni­cuță din satul Săhă­teni, județul Buzău. Îmi des­chide poarta cu un zâmbet larg, își așează oche­larii ca să mă vadă mai bine și pornim la pas mic, să îmi arate grădina din spatele casei. O chea­mă Rodica Mei­roşu. În 2015, s-a unit cu câțiva prieteni și au făcut Asociația „Se­min­țe cu suflet”, deși nu au înregistrat-o ofi­cial. Își propuseseră doar să dea mai de­parte semințele vechi, țărăneșți, pe care ei înșiși le cultivau în gră­dinile de lângă casă. În scurt timp, au ajuns la aproape 2000 de membri. Au orga­ni­zat 60 de „piețe li­bere” în toată Româ­nia, ba chiar și la Chi­șinău, piețe în care dă­deau gratis, din sur­plusul lor de semințe, explicând oamenilor cum se cultivă și de ce e important să păstrăm soiurile românești.

Doamna Rodica se așează pe un scă­unel, cu mâinile în poală, și îmi poves­tește: „Ne luăm gen­țile cu semințe și ple­căm prin țară. Noi ne plătim singuri și transportul, și caza­rea, și masa, și dacă nu găsim spațiu gra­tis, îl plătim și pe acela, ca să or­ga­nizăm „piețe li­be­re”. Câteodată, mer­gem cu trenul o noap­te întreagă. La început, oa­menii nu prea au venit, că nu știau despre ce e vor­ba și nici nu aveau încredere când zi­ceam că le dăm semințe bune pe gratis. Dar pe mă­sură ce au luat și au pus în grădini și s-a dus vestea că sunt roșii cu gustul de altădată, lucrurile s-au schimbat. La Si­biu, de exemplu, unde am organizat o piață liberă, au venit oameni din mai multe zone ale țării, chiar și din Teleorman! Piața se deschidea la 10, dar la opt era deja lume adunată, de am zis că ne stri­vesc! Într-o oră, am dat toate semințele. Oamenii care nu apucaseră se rugau de noi să le dăm cu bani. Și așa a fost mereu după aceea, cu sute de oameni veniți la piețele noastre. Uite, îmi dau și lacrămile acu, că îmi aduc aminte. Era o doamnă, româncă din Belgia, și i-am dat un pliculeț cu semințe și ea se bucura ca un copil! Îl strângea la piept și era fericită și plângea și m-a îmbrățișat, de m-a luat și pe mine cu plâns… Vin aici, la mine, familii tinere, cu copiii de mână, familii care au plecat de la oraș la țară, să le dau semințe. Pentru ei am umblat prin țară, oameni care înțeleg ce înseamnă sămânța noastră țără­neas­că, păstrată din gene­rație în generație. M-am trezit într-o zi cu un domn care a zis că stă în Canada și vrea niște semințe de roșii românești, să le pună în grădinuța de-acolo, să știe și copiii lui ce gust au roșiile adevărate, de acasă, din România. Își făcea pro­bleme cum o să le treacă el granița – că acolo e interzis să bagi se­mințe străine în țară. Se gândea să le pună într-un borcan cu dulceață, și așa să le ducă, să le semene în grădina lui de acolo. În ce hal am ajuns! Asta e lumea în care vrem să trăim? Mi-au scris din Danemarca să le trimit semințe vechi, de mărar și pătrunjel, cu mirosul adevărat, de la noi!”.

 

                                                                                                         Cu jalba în băț, la Bruxelles

 

blank

             Stela Zamoiu

Într-un alt sat, Dâmbroca, din ju­de­țul Buzău, pe o stradă cam des­fun­dată, locuiește Stela Zămoiu. Se pre­zintă așa: „Bunica a fost țărancă, mama a fost țărancă și eu sunt tot țărancă, de când mă știu.” Are trei fete, și împre­ună țin patru gră­dini. Acasă la ea, se află unul dintre punc­tele de colectare a semințelor do­nate de alți țărani și redistribuite prin „Eco Ruralis”. Mă invită chiar în că­măruța în care sunt ținute semințele. Rafturi de jos până în tavan, burdușite cu borcane, cutii, pungi și plicuri, toate atent inscrip­ționate, cu soiul și va­rietatea plantei. În vocea ei se sim­te revolta să­tenilor lăsați fără spri­jin, marginalizați, neluați în seamă de nicio autoritate de stat: „Am fost la Bru­xelles și am protestat, că noi, țăranii, suntem foarte neajutați și fără drepturi: noi de ce să nu avem dreptul să ne vindem semințele? De ce nici mă­car pe plan local? Noi nu avem pă­mânt mult, și din cauza asta, nici sub­ven­ție nu primim. Le­gumele noas­tre sunt mai sănătoase și mai gustoase, mai ieftin de cultivat și nici nu po­luează, și cu toate as­tea, nimeni nu ne vede, nimeni nu ne ia în sea­mă! La Bruxelles ne-au primit și le-am zis toate astea, am fost o delegație de țărani acolo. Ne-au ascultat și au spus că ne vor căuta. Au trecut doi ani de atunci și nimeni nu ne-a căutat. Aco­lo… e politică la nivel înalt și tot cei care au puterea o fac…”

Doamna Stela îmi prezintă ce are pe rafturi, din producție proprie: 62 de varietăți de roșii, „busu­ioace și aromatice”, peste 20 de varietăți de fasole cățărătoare și „vreo 15 oloage”, mă­rar, spanac căță­rător, castravete amar pentru diabetici, ștevie, dragavei – „ca ștevia, da mai acrișoară” – și multe alte le­gume. Ba chiar și flori care să păzească de musculițe grădinile: crăițe „să aducă albi­nuțe la polenizare”, floa­rea-soarelui, căldă­rușă… Nu le stropește nicio­dată cu nimic, le dă doar cu ceai de urzică, ros­to­pască și coada-calului, dacă e mană.

 

Semințele sunt albe și curate, doamna Stela „le scrie” ca să nu le încurce. Are teh­nici spe­ciale să le curețe, le lasă și câte trei zile la înmuiat, le spală în zece ape, le usucă pe bucăți de tifon. Așa a învățat de la mama ei, așa face și ea, așa au învățat și fetele ei să facă.

Stela privește la se­mințele așezate fru­mos pe rafturi și îmi spune: „Când eram mică-copilă, mer­geam la piață, la Buzău. Bunica era săracă și bătrână și mă duceam cu ea să îi car gălețile cu roșii, că așa le ducea la piață. Pe tataia mi-l amin­tesc și acum cum stătea toată ziua în solariu. Așa-i și în sângele meu, cu gră­dinărit și cu zarzavaturi…”.

 

                                                                                                        Vali Cucu și tomatele uriașe

 

blank

      Vali Cucu si rosiile uriase

De la Stela Zămoiu am plecat în nordul Mol­dovei, în județul Neamț. Dintre toate semințele țărănești, cele mai căutate sunt cele de tomate. Și la acest capitol, Vali Cucu din satul Bălțătești este campion! El are semințe de roșii uriașe, care se fac și de 1,5 kilograme! A primit cândva de la un inginer agronom cinci semințe. „Ăsta-i soi apar­te! Face roșii uriașe!”, i-a spus inginerul. Și așa a fost! De la cele cinci semințe, astăzi, Vali Cucu trimite semințe de tomate uriașe în toată țara. Ba, a fost bătaie pe ele și în Grecia, unde a mers „la un schimb de experiență și semințe”: „La Greci, în două ore am dat toate cele 300 de pli­culețe pe care le aveam la mine. Eu nu vorbesc engleză, da știți cum m-am înțeles cu țăranii de acolo? Ca fra­ții eram! Ne înțelegeam din priviri, din ges­turi! Ne lega pământul, ne legau plantele astea, na…”

Vali Cucu are aproape 70 de ani, dar încă lucrează cu îndârjire: „Sămânța e ca și aurul de valoroasă! Și cine deține sămânța deține con­tro­lul! Au fost tentative să ne interzică pe noi, ăștia cu soiuri țărănești, dar nu au reușit. Ei ar vrea să fie pe piață numai hibrizi, că afacerea e foarte mare! Și dincolo de afacere, este vorba de control – dacă tu nu mai ai sămânța ta, o să cumperi, și când depinzi doar de cel care vinde… ești la mâna lui. Plus că 4-5-6 tratamente trebuie să le cumperi la pachet, că altfel nu îți iese mare lucru. Așa că de ce să îți otrăvești mâncarea, să depinzi de alții, să îți cheltui banii, și la final să ai mân­care proastă? Aici, la noi în sat, majoritatea oamenilor cultivă soiuri țărănești, își fac ei să­mânța, de la an la an, că s-au lămurit. Doar cei care vând la piață cumpără hibrizi.”

 

blank

     comoara semintelor cu suflet

 

Vali Cucu nu are doar semințe țărănești, are și sfaturi și tratamente curate, fără chimi­cale. Pentru mărirea producției, are o veche rețetă rusească, cu găinaț de găi­nă și drojdie de bere, iar pentru insecte dăunătoare, pregătește acum o soluție din flori de crizantemă sălbatică.

Vali Cucu se cunoaște și cu Stela din Dâmbroca și cu doamna Rodica din Să­hăteni. În general, acești țărani păstră­tori de semințe vechi se știu între ei, nu doar în sat, ci în toată țara. Se sună, se întâlnesc, e o mare bucurie să se vadă și să facă schimb de semințe, să poves­tească ce au mai cultivat în grădinile lor și ce provocări au mai depășit. Poate că spiritul semințelor de altădată chiar ăsta este – să îi unească pe oameni, să îi facă să se simtă într-o mare familie, să lege prietenii și să învețe respectul pentru pământ.

 

 

*

blank

O piata libera,cu seminte taranesti

Călătoria mea s-a sfârșit. M-am întors acasă cu multe semințe primite în dar de la cei pe care i-am cunoscut. Le-am împărțit cu familia, cu prietenii, cu vecinii. În felul acesta, am devenit cu toții complicii celor ce rezistă în grădinile lor, risipiți prin satele României. Va reuși această „re­voluție” a țărani­lor, ce cred în des­ti­nul semințelor româ­nești? Se vor trezi guvernanții îna­inte de a fi prea târ­ziu? În așteptarea răspun­sului, eu mi-am pre­sărat, deo­camdată, semințele în răsad­niță, cu gân­dul la bu­nicii mei și la gră­dina lor mi­nu­nată, în care am copilărit. Iar în ziua când primele plante vor răsări, lu­minând fereastra cu verdele lor plăpând, va fi semn că visele, când credem în ele, se îm­plinesc!

 

 

 

 

 

 

by  ,Publicat inițial în ,,Formula AS” NUMĂRUL 1465