Contact
Donații

AGENT GREEN este o organizatie mica, insa rezultatele vorbesc de la sine despre abilitatea de a utiliza resursele in cel mai efficient mod posibil. Pentru mai multe informatii, acceseaza pagina de donatii.

 

Tăierile de păduri din Retezat au fost stopate, cele din Domogled continuă

Tăierile de păduri din Retezat au fost stopate, cele din Domogled continuă

Valea Râu-Șes din Peisajul Forestier Intact va fi protejată integral

AGENT GREEN salută decizia Consiliului Științific al Parcului Național Retezat de a stopa imediat tăierile de păduri din Valea Râu-Șes și propunerea de a proteja integral această zonă. Ministerul Mediului trebuie să valideze imediat această propunere a Consiliului.

Este o decize care a venit târziu dar nu tardiv. Mai sunt și alte zone din Peisajul Forestier Intact afectate de tăieri de pădure, lucrări hidrotehnice și construcția drumului național 66A. Puțin mai la sud de valea Râu-Șes, în parcul Domogled, se taie păduri virgine de fag ca în codru! Pe valea Cernei stă să înceapă șantierul la DN 66A. Domnul ministru Borbely trebuie să valideze decizia Consiliului și să protejeze integral tot Peisajul Forestier Intact, nu doar zone amenințate care ajung în atenția sa doar mulțumită presei.”, a spus Gabriel Păun, Președinte Agent Green.

Totodată au fost interzise și intervențiile umane în cazul atacurilor de insecte Ipidae care pot distruge pădurile de molid (Picea abies) și care au constituit o motivație pentru tăietorii de pădure pentru a exploata necontrolat. ”Prin această decizie asistăm la o premieră în România. Valea Râu – Ses va fi un model de abordare a situatiilor în care procesele naturale restructureaza padurile. A fost greșeala omului că s-a intervenit în aceste păduri. De aceea, pentru început vom asista la distrugerea de catre Ipidae a unei părți însemnate din pădure. Mai târziu vom descoperi natura renăscând mai puternică. Este o chestiune de timp și este un bun studiu de caz care trebuie urmărit îndeaproape de autorități și de cercetători”, a adăugat Păun.

Luna trecută Agent Green a avertizat [1] că tăierile de păduri din Retezat au scăpat de sub control după ce Ministerul Mediului a aprobat extragerea a 5000 metri cubi de lemn de molid de pe Valea Râu-Șes din Parcul Național Retezat invocând atacul unei insecte din familia Ipidae (Ips typographus). S-au tăiat inclusiv păduri virgine [2] din Parcurile Naționale Retezat și Domogled-Valea Cernei, activități ce amenință cu dispariția ultimului peisaj forestier intact din zona de climă temperată a Europei [3].

AGENT GREEN cere Ministrului Mediului și Pădurilor să:

  • valideze imediat propunerea Consiliului Științific al Parcului Național Retezat pentru a proteja integal Valea Râu-Șes

  • oprească tăierile de păduri din Parcul Național Domogled și să protejeze strict întreg Peisajul Forestier Intact din munții Retezat-Godeanu-Țarcu-Vîlcan

NOTE:

[1] Comunicat de presa Agent Green din 26.10.2011 – Tăierile de păduri din Retezat pun în pericol ultimul Peisaj Forestier Intact / Ministerul Mediului vegetează iar lemnul este valorificat de compania Schweighofer

[2] Studiul publicat de Veen Ecology în 2005 arată că în România erau 218.500 ha de păduri virgine:

http://www.veenecology.nl/index.php?id=19

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.