Viitorul Parc Național Ciucaș: Rezervor de biodiversitate și oportunitate de relansare pentru ecoturismul din zona Cheia

blank

Comunicat de presă

Viitorul Parc Național Ciucaș:
Rezervor de biodiversitate și oportunitate de relansare pentru ecoturismul din zona Cheia

București, 15 aprilie 2020 – Cu ocazia vizitei de astăzi a ministrului mediului în zona Cheia, județul Prahova, Agent Green propune ca studiul de fundamentare științifică și Hotărârea de Guvern pentru înființarea Parcului Național Ciucaș, elaborate în anul 2005, să fie puse în practică.

Ridicarea munților Ciucaș la prestigiousul statut de parc național este un vis vechi al oamenilor de știință pe care domnul ministru Costel Alexe îl poate transforma în scurt timp în realitate. Proiectul a rămas în sertarul ministrului din anul 2005 și necesită doar mici îmbunătățiri și implicarea comunităților locale din împrejurimi pentru dezvoltarea eco și agro turismului de calitate”, a spus Gabriel Păun, președinte Agent Green.

Viitorul Parc Naţional Ciucaş măsoară 22.728 hectare, este localizat în zona nepopulată a Carpaţilor de Curbură, localizat în judeţele Braşov (57%) şi Ploieşti (43%) străbătut de meridianul de 25o58’ E şi de paralela de 45o30’, cu altitudini cuprinse între 795 şi 1.954 m, traversat în parteade sudvest de DN1A Ploieşti-Braşov.

Parcul este acoperit cu păduri în procent de 69,1% (din care 3.602 ha mai erau virgine acum 15 ani), pajişti 6.616 ha (29,1%), din care peste o treime (2.606 ha)  sunt subalpine, alte folosinţe (enclave, poieni, terenuri neproductive, intravilane existente şi propuse) 392 ha (1,8%).
Geologia Masivului Ciucaş este dominată de conglomerate calcaroase şi de gresii uşor erodabile. Martorii de eroziune, forme bizare ale reliefului ruiniform, accentuează caracterul romantic al peisajului şi găzduieşte cele mai valoroase microhabitate naturale, specii arctice şi endemite româneşti, produse originale ale spaţiului naţional.

În viitorul Parc Naţional Ciucaş au fost identificate 22 de habitate (zone de răspândire a unei anumite specii) naturale protejate şi prioritar protejate de interes comunitar. Speciile protejate de legislaţia comunitară şi naţională (urs, lup, râs, vidră, capră neagră şi cocoş de munte) pot fi întâlnite pe întreaga suprafaţă a parcului unde au fost identificate 1200 specii de flora, 123 specii de mușchi, 233 specii de vertebrate, 1508 specii nevertebrate și 409 specii fungi.

Este esențial să se respecte toate principiile internaționale IUCN pentru parcul național: non-interveția, susținerea comunităților locale și toate părțile să aibe de câștigat. Adică stricta protecție ce asigură conservarea biodiversității să nu cauzeze nicio pierdere vreunui membru al comunităților locale, ba din contră, profit, prin activități de agro și ecoturism, precum și activități conexe acestora. Va fi nevoie o bună strategie de relansare a zonei și de programe de susținere financiară”, a încheiat Păun.

Studiul privind constituirea Parcului Național Ciucaș a fost elaborat în anul 2005 de ICAS București, BLWF (Institutul bavarez pentru Păduri şi Economie Forestieră) Freising Germania, Universitatea Lucian Blaga Sibiu, Academia Română – CMN, Universitatea din Bucureşti, Institutul de Biologie Bucureşti, Policlinica Săcele, Muzeul Naţional de Istorie Naturală “Grigore Antipa” Bucureşti, Ocolul Silvic Măneciu, Agenţia de Protecţia Mediului Ploieşti, Agenţia de Protecţia Mediului Braşov și a fost finanțat de Regia Naţională a Pădurilor – ROMSILVA.