ANDREI CIURCANU – Agent Green – „Austria şi Germania consumă sute de milioane de euro încercând să revină la starea pădurilor din urmă cu un secol. Noi încă le avem şi le putem salva

Masacrul din Parcurile Naţionale

                            Andrei Ciurcanu

 

– Agent Green, ONG-ul specializat în proble­me de mediu în care activezi, a deschis un nou front de luptă pentru protejarea naturii în Ro­mânia: Parcurile Naţionale. Având în vedere că aveţi deja campanii pornite pentru salvarea pă­durilor virgine şi împotriva tăierilor ilegale, nu devine un război prea mare? De ce aţi considerat necesară această nouă direcţie?

– A venit cumva de la sine, pentru că, de fapt, toa­te aceste trei fronturi sunt legate între ele: în parcurile naţionale avem şi păduri virgine şi tăieri ilegale. Acum doar am delimitat mai exact o pro­blemă, ca să fie mai uşor de urmărit şi eventual de rezolvat. Necesitatea acestei noi direcţii vine din lip­sa de reacţie a autorităţilor la mai multe petiţii şi demersuri pornite de noi, ultima având sprijinul a 60 de ONG-uri, pentru a trage un semnal de alarmă: dacă vor continua aşa, fără să renunţe la tăierile co­merciale din parcurile naţionale, în curând nu vom mai avea parcuri naţionale! România este într-o po­ziţie oarecum favorabilă faţă de celelalte ţări euro­pene, pentru că încă are ce să protejeze, încă are par­curi naţionale autentice, şi asta este sin­gura veste bună. Noi încă mai avem păduri adevă­rate cu o bio­diver­sitate bună. Austria şi Germania consumă sute de milioane de euro încercând să revină la starea pădu­rilor din urmă cu un secol. Noi încă le avem şi le putem salva. Eu nu sunt silvicul­tor, sunt jurnalist şi privesc aceste parcuri ca pe un tezaur, ca un nu­cleu cu ecosisteme incredibile, în care încă găsim şi gân­gănii micuţe şi carnivore mari. De-asta România încă mai are râşi, urşi sau lupi, pentru că încă mai avem câteva zone păstrate. Faptul că aceste zone se restrâng se vede şi după apariţia animalelor tot mai des în oraşe. Dacă zona de locuire le-a fost limitată prin defrişări, dacă fructele de pădure le culegem pe toate şi la fel fa­cem şi cu ciupercile, dacă ele nu mai au nici hrană, nici spaţiu pentru că oamenii au luat totul în stăpâ­nire, normal că bietele animale coboară în oraşe sau în sate. Aşadar trebuia tras un semnal de alar­mă, o campanie de investigaţie în care să ară­tăm ceea ce se întâmplă în parcurile naţionale. Timp de un an, am luat la pas fiecare parc naţional şi am descoperit că ce se întâmplă este un masacru.

– Cum ar fi trebuit să arate parcurile acestea şi ce ai descoperit la faţa locului?

– România, în momentul în care a intrat în Uniu­nea Europeană, a făcut nişte promisiuni pe mai mul­te paliere, începând de la cele economice şi finan­ciare, până la cele legate de natură şi de pro­tejarea ei. Există la nivel internaţional, o organi­zaţie de eli­tă, care se numeşte International Union for Conser­vation of Nature, IUCN, sau pe româ­neşte „Uniu­nea Internaţională pentru Conser­varea Naturii”. Este făcută în 1948 în Elveţia şi România a aderat la ea. Ei spun că în Parcuri Naţio­nale este interzisă exploatarea forestieră, acolo este necesară protecţia şi conservarea şi omul nu are voie să intervină. Ei au spus că suprafaţa minimă în care să nu se inter­vină absolut deloc să fie de 75%, restul de 25% de­venind o zonă tampon, care să protejeze de jur-îm­prejur acest nucleu important şi de neatins. România a fost de acord cu aceste principii, dar, cu toate astea, acum, din 13 parcuri naţionale – Rodna, Căli­mani, Ceahlău, Buila-Vîn­turariţa, Cozia, Cheile Bicazului, Măcin, Piatra Craiului, Retezat, Domo­gled, Semenic, Nera-Beuşniţa şi Defileul Jiului, sin­gurul care respectă această idee este Parcul Naţional Defileul Jiului, pentru că versanţii sunt atât de abrupţi, încât acce­sul e foarte costisitor. Ne lăudăm cu el într-un mod destul de ipocrit, pentru că este bine conservat doar datori­tă accesului dificil. În rest, este o medie de conservare de 40-50% în cel mai fericit caz!

– Cine este prin­cipalul vinovat pentru acest dezastru?

– Ministerul Me­diu­lui. Pentru că a­tunci când România a acceptat condiţiile UE, Ministerul Mediului trebuia să găsească soluţii pentru protecţie. Dacă tu nu oferi proprietarilor de păduri o compensaţie şi doar le interzici să taie, nu rezolvi nimic. Dacă cine­va are o pădure de câteva hectare şi întâmplător se află într-un parc naţional, îi încalci dreptul sacru de proprietate când tu nu îi dai voie să taie. Nu îl laşi să taie, oferă-i o compensaţie! Ministerul nu a făcut asta. Atitudinea lor a fost de genul Noi nu avem de unde să dăm compensaţii, oferiţi voi, societatea ci­vilă, o soluţie. Numai că societatea civilă nu este obligată să facă treaba politicienilor din ministere. E rolul lor să administreze, că de-asta au fost aleşi. Din păcate, interesul financiar uriaş în zona pădu­rilor nu i-a îndemnat pe politicieni prea tare să gă­sească o soluţie. Tăierile ilegale şi agresive din mun­ţii României au finanţat toate campaniile elec­torale din ultimii 20 de ani. Asta e ceva transpar­tinic, indi­ferent de convingerile politice.

„În Maramureş au fost tăiate ilegal 12.000 de hectare de pădure”

– Cât de gravă este situaţia parcurilor naţio­nale?

Domogled. Fagi cu diametrul de 5-6 metri puşi la pământ

– Până acum nu s-a considerat că ar fi grav. Poa­te din cauza asta, nici funcţionarii statului nu au fost foarte fermi, de la judecători la poli­ţişti. Dar acum, această problemă a ajuns de curând în Con­siliul Suprem de Apărare a Ţării (CSAT), deci, în­tr-un for important, care discută chiar siguranţa noastră ca stat! Ăsta este un semnal de alarmă foarte grav, pe lângă atenţionările tot mai apăsa­te ale UE. În Maramureş au fost tăiate ile­gal 12.000 de hectare de pă­dure şi toa­te investigaţiile pe acest caz au avut acelaşi răspuns: autor ne­cu­nos­cut. Cum să ai autor necu­nos­cut pen­tru o asemenea cantitate de lemn? Am făcut un calcul şi ca­mioanele care au cărat acest lemn, puse unul lângă al­tul, formează un şir neîntrerupt de la Bucureşti până în Las Vegas! Peste trei sute de milioane de euro pa­gubă. Unde au fost pro­curorii, jandarmii, poliţiştii? Unde au fost sena­torii şi deputaţii care ar trebui să apere interesele cetăţenilor? În general, unde a fost statul român când s-au furat acele păduri? Poate oamenii se aş­teap­tă ca cineva de la conducerea UE să vină şi să regle­menteze lu­crurile. Nu se va în­tâmpla! Pentru că ei ne atrag atenţia, dar noi suntem cei care trebuie să acţio­năm, până la urmă este averea şi bogăţia noastră, noi trebuie să ne-o prote­jăm. Am fost în stare de acest lucru până acum: am primit de la stră­moşii noş­tri aceste pă­duri şi ei au ştiut să le pro­tejeze indife­rent că au fost mo­narhişti sau comunişti. Acum ne revine nouă aceas­tă res­pon­sabilitate. Şi se pare că noi suntem pe cale să fa­cem praf o moş­­te­nire im­portantă. Si­gur că trebuie să ex­ploa­tăm pădurea pen­tru lemn de foc sau pentru mobilă, dar în acelaşi timp, o foar­te mică zonă trebuie să rămână nea­tin­să: 1% din suprafaţa Ro­mâ­niei. Se pare că nu sun­tem în stare să protejăm de drujbe nici măcar acest minim 1%, cât reprezintă parcurile naţionale din supra­faţa ţării.

– Îmi poţi da un exemplu concret?

– Sigur că da. În Domogled s-a întâmplat exact aşa. Au ales zonele de stâncărie şi de goluri alpine că să le declare zone de protecţie şi au tăiat arborii seculari care le înconjurau. Pe hârtie reieşea o zonă de protecţie de 50%, ca să ia ochii celor ce verifică, şi în rest s-a exploatat fără milă exact ce era mai important. Totul legal, la lumina zilei. Fagi cu dia­me­trul de 5-6 metri puşi la pământ, versanţi dez­go­liţi şi cioate mari cât un camion, asta a rămas în zona de păduri virgine, protejată UNESCO. Te uiţi şi plângi de neputinţă.

„Plângeau lângă pădurea tăiată…”

                               Foto: Dreamstime

– Cum a decurs această investigaţie de fapt? Cât de complicat a fost şi cât de riscant?

– Noi la „Agent Green” suntem o echipă mică. Aşa că de obicei eu îmi luam trepiedul, o cameră de fil­mat, camere de filmat ascunse şi aparat de foto­grafiat, şi cu rucsacul în spate, sub pretextul că sunt turist, am străbătut fiecare parc naţional la pi­cior. Fil­mam, fotografiam, notam. Ce este intere­sant, că dacă rămâi la simplul nivel de turist, întot­deauna în aceste parcuri vei găsi pe cineva să îţi arate frumu­seţile naturii. Însă imediat ce te abaţi de la traseul marcat, vezi că în spatele acestor fru­museţi există zone largi distruse, de care nimeni nu ţi-ar fi vorbit. Din păcate, aşa e la nivelul întregii ţări: locurile frumoase sunt un bun paravan pentru exploatări hidoase şi cata­stro­fale. Am avut norocul de a întâlni mereu oameni care chiar iubesc natura, iubesc locu­rile acelea pentru că au copilărit acolo, sunt legaţi de ele şi sunt legaţi de natură. Aceşti oameni, care încă au suflet şi îşi dau seama că odată pierdut acest echilibru al naturii, nu îl mai putem reinventa, m-au ajutat şi mi-au dat de multe ori informaţii din inte­rio­rul ocoalelor silvice şi din interiorul exploatărilor. Fără ei, adevărul ar fi ieşit mult mai greu la supra­faţă. Nu de puţine ori, aceşti oameni mă duceau să îmi arate locul dezas­trelor şi plângeau lângă pădurea tăiată.

 

Publicat inițial în ,,Formula AS’-în nr.1297 din 2017

Scris de Cătălin Manole