IRINA BANDRABUR – „Implicarea românilor în problemele de mediu ne bucură foarte mult”

Purtător de cuvânt al organizaţiei „Greenpeace România”

„Reactoarele de la Cernavodă sunt construite într-o zonă cu risc seismic, iar tehnica este învechită”

     Foto: Greenpeace (4)

 

– Cea mai vizibilă campanie pe care o are în pre­zent Greenpeace România, purtată sub chemarea „pace verde”, este cea legată de energia nucleară. Ca­re este de fapt bătălia şi ce „pace verde” propu­neţi?

– Pacea verde pe care ne-o dorim pentru România este producerea de energie curată, din surse regene­ra­bi­le. Putem să avem energie ieftină, fără să poluăm şi fă­ră să distrugem natura. Din acest punct de vedere, bătălia noastră este în primul rând împotriva energiei nucleare. Una dintre campaniile noastre este de a opri construcţia a două noi reactoare la Cernavodă, reac­toarele trei şi patru. Ce ar trebui să ştie românii despre reactoarele de la Cernavodă este că sunt construite într-o zonă cu risc seismic, iar tehnica este învechită. Canadienii nu le mai fac la ei, dar vor să ni le facă no­uă. De ce să dăm bani foarte mulţi, pentru energie scumpă, foarte pe­riculoasă şi nesustenabilă? În plus, uraniul, ma­te­ria primă, la un moment dat se va termina şi va tre­bui să îl importăm. Doar aparent energia nucle­ară este ieftină, pentru că, de fapt, există cheltuieli co­la­­terale foarte mari. Şi apoi, ştim cu toţii ce s-a în­tâm­plat la Cernobîl sau la Fukushima. Nu avem nevoie de aşa ceva. Şi pericolul nu vine doar de la reactoare. De­şeurile sunt la fel de pe­­riculoase. Au vrut să facă la Saligny un depozit pen­tru uraniul fo­losit, undeva la mai puţin de un kilometru de ca­sele oamenilor. Am con­tes­tat această hotărâre şi am reuşit să o oprim. Deo­cam­dată, deşeurile sunt ţinu­te într-un buncăr de beton, tot la centrală, şi mai sunt duse la fosta mină de la Bă­iţa, în Apuseni. În urmă cu ceva timp s-a furat minereu radioactiv de acolo, secu­ritatea acestor deşeuri fiind o altă problemă. De ce să ne complicăm viaţa şi să trăim cu posibilitatea unei ca­tastrofe, când putem investi în energie eoliană sau în energie solară?

– În ultimii ani s-a investit foarte mult în ener­gia eoliană. Dobrogea are deja câteva lanuri de elice uriaşe, destul de inestetice. De ce ar merita să ne obişnuim cu ele în peisaj?

– În doar 3-4 ani, am dezvoltat un parc eolian care produce energie cât reactorul de la Cernavodă, la cos­turi mult mai mici şi fără să polueze. Energia eoliană are un potenţial uriaş în România, asta este vestea bună. În doar câţiva ani, am construit cel mai mare parc eolian din sud-estul Europei. Din păcate, in­ves­titorii de la noi se mişcă greu, din cauza birocraţiei: e nevoie de aproximativ 40 de avize pentru a porni un grup eolian. În timp, costurile se amortizează şi ener­gia se va ief­tini. Este o resursă regenerabilă ce va fi din ce în ce mai ieftină, în timp ce alte resurse vor fi din ce în ce mai scumpe, pentru că se vor termina. De ce am pre­fera în locul unor astfel de soluţii ceva costisitor şi pe­riculos?

„Noi suntem împotriva exploatării gazelor de şist”

– O altă sursă nouă de energie sunt gazele de şist. Există dezbateri publice pe acest subiect, dar lu­cru­rile nu sunt deloc clare. Ce părere aveţi despre acest nou gen de exploatare? Poate să fie o alternativă?

În perioada 4-6 octombrie, oraşul Galaţi a fost survolat de un balon Greenpeace, inscripţionat cu mesajele „Enel ameninţă Galaţiul cu 40 de ani de poluare” şi „Enel, climatekiller”

În perioada 4-6 octombrie, oraşul Galaţi a fost survolat de un balon Greenpeace, inscripţionat cu mesajele „Enel ameninţă Galaţiul cu 40 de ani de poluare” şi „Enel, climatekiller”

– Lucrurile nu sunt clare deoarece, la fel ca şi în cazul exploatării cu cianuri de la Roşia Montană, când sunt în joc foarte mulţi bani, siguranţa şi sănătatea oa­me­nilor ajunge iarăşi pe ultimul loc. Noi suntem îm­potriva exploatării gazelor de şist. Este vorba, în pri­mul rând, de o metodă – aceea a fracturării hidraulice – care pe de o parte poate pro­voca cutremure şi pe de altă par­te presupune un con­sum foar­te mare de apă. Acest con­sum de apă poate afecta în mod direct popu­la­ţia, de la epuizarea resurselor de apă potabilă la afec­tarea agriculturii prin secetă şi distrugerea unor eco­sisteme. Asta, pen­tru că la o astfel de ex­ploa­tare sta­tul pune la dis­po­zi­ţia unei companii re­surse neli­mi­tate de apă. Nu în ultimul rând, se folosesc substanţe chi­mice peri­cu­loa­se, şi noi, în acest mo­ment, nici nu ştim exact cât de mare este gradul de toxicitate, com­pa­nia fiind protejată prin secretul in­dus­trial al ex­ploa­tării. Ace­le substanţe sunt in­jectate în pânzele freatice şi pot ajun­ge să fie consumate oda­tă cu apa de către popu­laţie. Am intrat, alături de câteva mii de bârlădeni, în proces îm­potriva com­pa­ni­ei care vrea să exploa­teze. Polo­nezii au acceptat acest tip de exploatare, dar ei nu sunt un exemplu bun pen­tru România la nivelul ex­ploatării energetice. De alt­fel, ei folosesc foarte mult hidro­car­bu­rile, care sunt o catastrofă la nivelul poluă­rii şi al cos­tu­rilor. Un exem­plu bun poate să fie Bul­ga­ria, care a res­pins exploa­ta­rea gazelor de şist, sau Austria, unde populaţia este foarte implicată în luarea deciziilor ce ţin de mediu.

„S-a tăiat foarte mult şi este grav că jumătate din suprafaţa tăiată este în zone protejate”

– Austria a făcut curăţenie în propria ogradă, dar şi-a trimis ţapinarii să taie fără milă pădurile noas­tre. În mare măsură, lor le datorăm un avertisment pe care l-am văzut la or­ga­ni­zaţia dumneavoastră: „În România, se taie 3 hec­tare de pădure pe oră!”. De ce nu pu­tem să facem şi noi or­dine?

În perioada 4-6 octombrie, oraşul Galaţi a fost survolat de un balon Greenpeace, inscripţionat cu mesajele „Enel ameninţă Galaţiul cu 40 de ani de poluare” şi „Enel, climatekiller”

– Atâta timp cât noul Cod Silvic este în discuţie şi deo­camdată pare mai permisiv de­cât cel vechi, avem o pro­blemă. Suntem în proces cu autorităţile, în­cercăm să ur­mă­rim ce se întâmplă. Am ce­rut lista aprobărilor pentru tă­ieri şi Ministerul Mediului ne-a trimis la Rom­silva, în timp ce Romsilva ne-a spus că nu are o astfel de listă şi ne-au trimis la minister. Aşa că am dat în judecată ambele instituţii. În acest moment, da­că tai şi nu te prin­de ni­meni, eşti negus­tor cinstit. Ar trebui un control mai strict şi să nu se mai lase doar la la­titu­di­nea judecătorilor cazu­ri­le de tăieri la ras sau defri­şări. Deşi se taie enorm, nu avem niciun caz de în­chi­soare. Cei de la organizaţia Ecopolis au investigat tăie­rile şi au găsit 30 de mii de cazuri oficiale pedepsite doar cu amendă. Vă daţi sea­­ma ce este pe lângă aces­­te cazuri penalizate ofi­cial! Ne trebuie un Cod Sil­vic fără ambiguităţi, care să pro­te­jeze pădurile. Iar res­pon­­sa­bi­litatea se împarte. Jan­dar­mii, de exemplu, aveau îna­inte atribuţii şi puteau să con­­troleze şi să dea amenzi. Acum nu mai au acest drept. Din păcate s-a tăiat mult şi în zone de păduri vir­gine. Dacă ne uităm pe harta Româ­niei, vedem nişte punc­te verzi, acelea sunt pădurile vir­gine, aproape inexis­tente în Europa. Cine mai are aşa ceva ţine cu dinţii de ele, sunt decla­rate monumente UNESCO şi nimeni nu se atinge de ele. La noi s-a în­tâmplat să se facă tăieri şi în aceste zone. Avem locuri de mare valoare şi trebuie să luptăm pentru ele, să le protejăm cu orice preţ.

– De curând aţi amplasat în Piaţa Constituţiei un vas de pescuit industrial. În ce problemă aţi vrut să sensibilizaţi opinia publică?

– Uniunea Europeană stabileşte cotele de pescuit o dată la zece ani. Noi vrem ca prin decizie la nivel european să se acorde cote mai mari pentru pescarii de coastă şi mai mici pentru cei ce pescuiesc în larg, cu acele vapoare uriaşe. Ideea este să se acorde cote mai mari celor ce pes­cuiesc în mod tradiţional şi pentru supravieţuirea familiilor, nu pentru cei ce pescuiesc cu traulere şi vor să facă din asta o afacere foarte profi­tabilă în detrimentul mediului. Pe noi ne interesează zona Mării Negre, dar e un demers la nivel european. Am amplasat un trauler în Piaţa Cons­tituţiei şi am strâns semnături pentru asta, am încercat să îi sensi­bi­li­zăm pe oameni în legătură cu acest pescuit industrial. Ne dorim un pes­cuit echitabil şi durabil. La nivel glo­bal, vrem să facem o reţea de rezer­vaţii marine şi să în­curajăm micii pes­cari. În felul acesta, nu sunt afec­tate stocurile de peşte şi comunităţile locale vor putea să se descurce un pic mai bine.

„Dacă ne-am mobiliza un pic, am putea ajunge la o pace verde”

– Greenpeace este o organizaţie foarte vizibilă, poate şi pentru că protestele voastre sunt neobişnuite şi îndrăzneţe. Mereu sunteţi la ram­pă, semnalând problemele. Există şi lucruri bune care se întâm­plă ca urmare a acestor campanii?

Bucureşti, 5 martie. Un an de la dezastrul nuclear de la Fukushima

– Nu vrem să fim neapărat oamenii care aduc veş­tile proaste, dar ăsta este rolul nostru, de a spune când ceva nu merge bine. Sigur că se întâmplă şi lucruri bune! Pozitiv este că avem ce proteja şi avem pentru ce lupta: România. Are un tezaur natural extraordinar! Unul dintre cele mai bune lucruri care se întâmplă este că oamenii ac­ţionează tot mai mult pe pro­ble­mele lor locale. Ne sună să ne cea­ră sfatul sau sprijinul, dar tot mai mulţi sunt responsabili şi în­cearcă să îşi rezolve ei pro­blema. Noi îi ajutăm cu ce putem, le spu­nem un­de să scrie, cui să se adre­seze şi cum să mobilizeze co­mu­nitatea locală. Am avut astfel de cazuri. De exem­plu, ne-a sunat o doamnă pentru că lângă casa ei se por­nise o fabrică de detergenţi Unilever şi aerul era ires­pirabil. Doamna avea un copil şi era foar­te îngri­jo­rată, la fel şi vecinii. I-am spus unde şi cum trebuie să se adreseze. Împreună cu comuni­ta­tea locală au reuşit să rezolve problema. Garda de Mediu a mers la faţa locului şi s-au luat măsuri, fabrica respectivă a fost obligată să cumpere şi să monteze anumite filtre.
Oamenii au început să înţe­lea­gă că orice autoritate poa­te ră­mâ­ne insensibilă la o scrisoare sau la un tele­fon, dar când mai multe voci devin solidare şi institu­ţiile primesc 50 de telefoane sau 50 de scrisori şi văd că cetăţenii iau atitudine, nu poate rămâne impa­si­bilă. Această responsabilizare şi implicare a românilor în pro­ble­me de mediu ne bucură foarte mult. De fiecare dată i-am ajutat să îşi rezolve problemele cu tot ce am putut.

– Oamenii cu ce vă pot ajuta? Dacă iubitorii de natură doresc să vă sprijine, ce soluţii au?

– Avem nevoie de finanţări, dar nu putem accepta bani decât de la persoane fizice. Aceşti bani sunt folo­siţi în campanii, ca să plătim avocaţii şi să facem di­ver­se acţiuni. În momentul ăsta, cea mai mare parte a finan­ţării vine de la Greenpeace Austria, care cu ge­ne­rozitate împarte cu noi donaţiile primite. Colectarea de fonduri este mai uşoară acolo, pentru că oamenii sunt mai implicaţi în problemele de mediu şi organi­za­ţia are o vechime de 30 de ani. Cei ce nu ne pot sprijini fi­­nanciar, pot face alte lucruri.

De exem­plu, pentru opri­rea energiei nucleare, avem o pe­tiţie online. Încer­căm să strângem semnături ca să oprim producerea acestui tip de energie. Avem nevoie de 100 de mii de sem­nături, pentru a putea ridica pro­ble­ma în Parla­men­tul României. Dificultatea este că aceste semnături sunt valide doar însoţite de numele complet al sem­na­ta­rului, de CNP-ul său şi localitate. Slovacii au făcut as­ta, au reuşit să strângă 120 de mii de semnături şi pro­blema minelor de uraniu s-a dis­cutat în parlamentul lor, iar exploatarea uraniului a fost interzisă ulterior. Cred că şi noi, românii, dacă ne-am mobiliza un pic, am putea să ajungem la o pace verde, la o viaţă în ar­mo­nie cu natura.

Publicat inițial în ,,Formula AS”-nr.1055 din 2013
 scris de Cătălin Manole