Raport EuroNatur și Agent Green: Tăieri masive de panică în ariile protejate Natura 2000

Raport EuroNatur și Agent Green: Tăieri masive de panică în ariile protejate Natura 2000

București, 1 iunie 2023 – Un raport cu date actuale din 16 locații diferite din România deținute de stat și proprietari privați arată un impact alarmant al exploatării pădurilor din ariile protejate Natura 2000: Domogled, Maramureș, Făgăraș, Frumoasa și Bârnova.

Pădurile analizate anul acesta pentru raport au vârsta medie de 125 de ani și în toate au fost identificate exploatări sau transporturi active totalizând 65355,89 m³ de lemn extras în perioada 2022-2023 prin ordin al ministrului mediului.

Raportul realizat de Agent Green și EuroNatur subliniază urgența necesității de îmbunătățire a amenajamentelor silvice, a evaluării impactului de mediu generat de exploatările forestiere și a transparenței în privința luării deciziilor de exploatare în arii protejate. Mai mult, organizațiile concluzionează în raport că este necesar un moratoriu la tăieri în arii protejate până când Guvernul României va alinia managementul forestier la obiectivele de conservare din ariile Natura 2000 și la legile UE de mediu.

Europa are încă păduri native, iar tezaurul natural unic și de neînlocuit al României este în pericol din cauza lipsei de interes a guvernului”, a spus Bruna Campos, Senior Policy Manager la EuroNatur. “Este nevoie de o acțiune rapidă pentru a stopa tăierile de panică actuale și pentru a proteja aceste păduri primare și seculare din România”.

Evaluarea impactului asupra mediului (EIM) și evaluarea adecvată (EA) sunt esențiale pentru a stabili impactul exploatărilor forestiere asupra habitatelor și speciilor protejate, așa cum cere UE. Însă numai un sit din cele 16 analizare are EIM de o calitate inadecvată întrucât din evaluare lipsește aspretele (Romanichthys valsanicola), o specie de pește critic periclitată a căriei ultimi indivizi trăiesc pe o mica porțiune a râului Vâlsan din munții Făgăraș.

Investigația a identificat că tăierile progresive sunt cele mai răspândite și distrugătoare lucrări silvice care conduc la peisaje dezolante și suprafețe vaste rase, complet dezvelite de păduri. Tăierile progresive ridică îngrijorări serioase față de statusul de conservare al habitatelor intacte și al pădurilor seculare, așa cum era acesta înaintea exploatărilor forestiere.

O îngrijorare majoră semnalată în raport este legată de lipsa de transparență în domeniul forestier. Amenajamentele silvice, cruciale pentru monitorizare și management, sunt în continuare cenzurate, descrierile parcelare, hărțile amenajistice și tăierile planificate lipsind informațiile publice.

Amenajamentele sunt baza pentru transparență. Am câștigat în instanță publicarea tuturor amenajamentelor silvice (publice și private) din România, iar Guvernul le ține la secret cu încălcarea hotărârii judecătorești definitive. Din acest motiv, publicul nu poate participa în mod real la luarea niciunei decizii sau activități de monitorizare”, a spus Gabriel Păun, președintele Agent Green.

În ciuda eforturilor Agent Green și a infringementului Comisiei Europene, guvernul României a eșuat să remedieze deficiența. Recentul OUG 177/2022 nu a luat în calcul amenajamentele silvice în vigoare și a stability că abia din Septembrie 2023 se vor face EIM și EA asupra noilor amenajamente silvice. Mai mult, exploatările de panică continua neîntrerupt, cu încălcarea obligațiilor legale.

Agent Green și EuroNatur solicită guvernului României să realizeze evaluarea impactului de mediu și evaluarea adecvată pentru toate amenajamentele silvice în vigoare și pentru cele noi. Mai presus de toate, guvernul trebuie să revizuiască normele silvice din ariile protejate Natura 2000.

Organizațiile care au realizat raportul cer adoptarea unui moratoriu asupra tăierilor din ariile protejate până când toate amenajamentele silvice vor avea evaluarile de mediu necesare. Acestea subliniază necesitatea alinierii normelor silvice din România la legislația UE de mediu pentru a proteja ariile Natura 2000.

 

Contacte pentru presă:

Cătălina Rădulescu, avocat Agent Green, +40 740 161 116, [email protected]

Bruna Campos, Senior Policy Manager EuroNatur, [email protected]