Concurs de taieri ilegale in padurile virgine din Muntii Țarcu

Agent Green cere Guvernului Romaniei si UE sa ia masuri urgente
Comunicat de presa AGENT GREEN, Bucuresti, 24 februarie 2016
In muntii Tarcu, 1386 de hectare cu paduri virgine descoperite [1] in anul 2005 sunt exploatate in acest moment cu aprobarea Directiei Silvice (DS) Resita si cu incalcarea legislatiei [2]. Cel putin 28.951 de metri cubi au fost deja extrasi doar de pe un singur versant in ultimii 5 ani de o singura firma, Susai Servcom SRL. Agent Green solicita ministerului mediului sa opreasca imediat taierile din aria proejata sit Natura 2000 Muntii Tarcu si sa instituie un moratoriu la nivel national. Comisia Europeana trebuie sa ia de asemenea atitudine pentru a opri devastarea progresiva a padurilor si incalcarea directivelor Europene.

Clientii principali ai companiei de exploatare sunt Kronospan, Holzindustrie Schweighofer, Losan si Massiv. Agent Green a lansat petitia pentru salvarea ultimelor paduri virgine [3].

Am fost sa verificam in ce stare de conservare sunt fagetele seculare din Tarcu si am descoperit un macel in plina desfasurare. Zeci de mii de metri cubi au fost deja extrasi de firma Susai care in 2014 a exploatat si in Parcul National Retezat si a dus lemnul la Schweighofer. Am vazut in Tarcu versanti intregi bracuiti si altii cu arobori seculari marcati saptamana trecuta si care urmeaza sa fie doborati in zilele urmatoare. Ministerul Mediului trebuie sa intervina astazi ca sa salveze ce a mai ramas” a declarat Gabriel Paun, Presedinte Agent Green.

VIDEO: https://youtu.be/e-RPJzjyWWY

Primul si singurul inventar oficial al padurilor virgine a fost realizat in perioada 2001-2004 si publicat in aprilie 2005. Din echipa de cercetare au facut parte oameni de stiinta ai Royal Dutch Society for Nature Conservation (KNNV), Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare în Silvicultură (fost ICAS) si IUCN European Office. “Romania adaposteste 2/3 din padurile virgine din Uniunea Europeana. Cele mai multe tari nu mai au asa ceva si se inchina cand vad una. La noi in tara in schimb, de cand s-a aflat unde sunt aceste paduri s-a dat startul la concursul de distrugere ca nu cumva sa mai ramana ceva de protejat” a adaugat Paun.

Rezultatele studiului au fost prezentate in 2004 in sala de Consiliu de la Academia de Stiinte Agricole si Silvice, unde au fost invitati peste 30 de participanti autoritatilor centrale (Ministerul Agriculturii, Padurilor si Dezvoltarii Rurale, Ministerului Mediului), precum si Romsilva. “Studiul oferit gratis de cercetatorii straini le-a intrat politicienilor si silvicultorilor romani pe o ureche si le-a iesit pe alta. De atunci ministerul si Romsilva vegeteaza, nu protejeaza si dirijeaza decimarea sistematica a padurilor virgine. A sunat al doispreecelea ceas pentru ministerul mediului daca mai doreste sa respecte legea si sa lase ceva generatiilor viitoare”, a incheiat Paun.

AGENT GREEN solicita:

  • Ministerului Mediului:

  1. Sa comande astazi incetarea exploatarilor forestiere din padurile virgine din muntii Tarcu si sa sanctioneze conducerea DS Resita

  2. Sa adopte imediat un moratoriu la nivel national pentru sistarea exploatarilor forestiere in toate padurile virgine conform inventarului din anul 2005. Moratoriul trebuie sa ramana in vigoare pana la finalizarea unui nou inventor

  • Companiilor Kronospan, Holzindustrie Schweighofer, Losan si Massiv sa refuze lemnul exploatat din paduri virgine

NOTE:
[1] Veen, P.; Biris, I.-A. (Eds.), 2005: “Inventory and strategy for sustainable management and protection of virgin forests in Romania”, PINMATRA project, co-financed by the Dutch Royal Society for Nature Conservation KNNV
[2] Codul Silvic, legea 133 / 2015, art. 26, (3)
Pădurile virgine şi cvasivirgine vor fi strict protejate şi se vor include în “Catalogul Naţional al Pădurilor virgine şi Cvasivirgine”, constituit ca instrument de evidenţă şi gestiune prin ordin al conducătorului autorităţii publice centrale care răspunde de silvicultură. Pentru recunoaşterea valorii excepţionale şi asigurarea protecţiei pe termen lung, pădurile virgine şi cvasivirgine se vor include, după caz, în Patrimoniul Mondial UNESCO, rezervaţii ştiinţifice şi/sau integrarea acestora în zonele de protecţie strictă a parcurilor naţionale sau naturale.

Ordin 3397 / 2012, art. 3, (2)
Pădurile care fac obiectul studiului Veen, P.; Biris, I.-A. (Eds.), 2005 „Inventarierea şi strategia gestionării durabile şi protejării pădurilor virgine din România – proiectul Pin-Matra/2001/018”, elaborat de Societatea Regală Olandeză de Conservare a Naturii în cooperare cu Institutul de Cercetări şi Amenajări Silvice, incluse în planurile decenale de recoltare a produselor principale, vor putea fi parcurse cu lucrările prevăzute prin amenajamentul silvic, numai în baza avizului inspectoratului teritorial de regim silvic şi vânătoare competent teritorial, care atestă faptul că arboreturile nu îndeplinesc criteriile şi indicatorii aprobaţi prin prezentul ordin.

[3] Petitia pentru salvarea padurilor virgine: https://www.agentgreen.ro/salvati-padurile-virgine

Foto © Agent Green 2016: https://app.box.com/s/0dti36bbaiy6iwh1j7mub0o3t0qub68i

Video: https://youtu.be/e-RPJzjyWWY