GABRIEL PĂUN – „Mă bucur că sunt premiat alături de oameni foarte importanţi, care au făcut lucruri mari pentru salvarea naturii”

„Occidentul nu mai are ce apăra. Pădurile de acolo sunt o mare plantaţie artificială de arbori”

 

– Lupta pentru salvarea pădurilor ţi-a adus un premiu pe deplin meritat, acordat de o fundaţie germană prestigioasă. Care este esenţa distincţiei şi cum te simţi alături de nume celebre precum Man­dela, Gorbaciov sau Prinţul Charles, şi ei pre­­miaţi ai aceleiaşi fundaţii?

– Premiul mi-a fost acor­dat de o fundaţie ger­ma­nă, care se numeşte EuroNatur, şi există de câteva decenii. Obiectivul lor este Europa şi tot ce în­seamnă natură sălbatică, deşi când zbori cu avionul peste Europa, te întrebi un­de e natura aia sălbatică protejată, pentru că ceea ce se vede de sus este doar un peisaj trasat la milimetru, în care sălbăticia pe care o mai vedem câteodată la te­le­vizor sau prin reportaje reprezintă 1%. Acest 1% vor ei să îl salveze şi să îl protejeze, pentru asta se luptă ei, pentru asta mă lupt şi eu şi… cred că aşa am pri­mit premiul. Oricum, mă bucur că sunt premiat ală­turi de oameni foarte im­por­tanţi, care au făcut lu­cruri mult mai mari decât mine pentru salvarea natu­rii. Altfel, e un premiu luat în afara ţării, că în ţară sunt în continuare „per­sona nongrata”, pentru că investigaţiile noastre deranjează.

– Actualul guvern pare mai deschis… Se taie mai puţin. Lemnul de foc a devenit o problemă…

– Da, într-un fel. Cel puţin sunt mai sensibili la semnalele de alarmă ale societăţii civile. Cola­bo­răm împreună pe mai multe paliere, dar la capitolul păduri virgine şi luptă pentru protejarea pădurilor, ceea ce ne doare pe noi cel mai tare, nu am găsit încă un punct comun, nici măcar pe problema tă­ierilor ilegale. Nu mi se pare că sunt rău voitori, ci că sunt naivi. Noi venim de pe teren şi ştim cum se fură lemnul, ştim despre ce este vorba în mod concret în această mafie.

– Misiunea ta ar trebui să fie mai simplă acum, când există sisteme moderne pentru veri­fi­carea transporturilor de lemne, atât telefonic, cât şi prin aplicaţia online.

– Da, s-a îmbunătăţit un pic sistemul de veri­fi­care. Dacă înainte puteai să suni la 112 şi să anunţi că ai văzut un camion cu lemne care era verificat din centrală, acum poţi să întrebi şi cu ce cantitate de lemn este înregistrat şi dacă ţi se permite… să verifici. Că dacă la 112 îţi spune că transportul e legal, nu trebuie să te culci pe urechea asta. Con­tează cantitatea şi contează dacă în acte e trecut „uscătură” sau e notat „stejar”. Încă e destul de complicat pentru un cetăţean care vrea să facă o faptă bună, dar e un câştig că există această po­sibi­litate de verificare.

– Cum se poate stopa tăierea ilegală? Există vreo metodă infailibilă?

– Ar putea să fie: trasabilitate de la arborele pe picior şi până la produsul finit. Adică: atunci când urmează să fie tăiată o bucată de pădure, ea să primească un număr unic de înregistrare pentru arborii scoşi din ea. Acel număr să fie marcat pe fiecare arbore ca să îi poţi recunoaşte şi în depozit, dar să apară şi pe produsul finit, fie el scaun, masă sau orice altceva, atât cât tehnologic e posibil. Asta îţi dă şansa să verifici, de exemplu, pe câte scaune apare acel număr şi dacă suma totală este mult mai mare decât lemnul din care s-a produs, înseamnă că undeva s-a furat. Partea bună a acestui sistem este că poţi să verifici şi mai târziu cât lemn a fost folosit şi dacă e legal acel lemn. Dar nimeni nu vrea un astfel de sistem, pentru că ar însemna sfâr­şitul jafului din păduri. Siste­mul actual îţi dă posibilitatea să verifici şi de unde s-a încărcat lemnul care ajunge la fabrică, pe coordonate GPS, prin satelit, dar este o trans­parenţă înşelătoare. Şi de-asta spun că marcarea cu un cod unic ar fi soluţia idea­lă, pentru că noi am mers şi am verificat locaţiile şi am des­coperit că acolo de unde ei spun că au luat lemnul, era de fapt un câmp de porumb sau un cimitir. 40% din lo­ca­ţii erau false! Practic, au al­bit un lemn negru, luat ilegal din altă parte. Asta se întâm­plă acum, după tot scandalul legat de tăierile de păduri…

– O astfel de metodă de marcare a fiecărui arbore şi produs nu este un proces prea complicat sau prea greu de pus în practică?

– Unii spun că se poate face în zece ani. Eu consider că se poate face în doi ani. În doi ani am avea acurateţe maximă pe orice lemn tăiat din păduri. Cred că merită efortul. Aşa ceva s-a mai fă­cut cu succes în Peru şi în Guatemala, ţări cu o puternică mafie a lemnului, din păcate cu astfel de ţări ne comparăm în acest moment. În Europa de vest, un astfel de sistem nu e necesar pentru că la ei nu se fură, în timp ce noi încă ne păzim pădurile. De altfel, ţările vestice nu mai au ce proteja, sunt doar o mare plantaţie arti­fi­cială de arbori, ceea ce nu e cazul în România, un­de încă există păduri virgine şi păduri foarte va­loroase.

„Legătura noastră cu pădurea s-a rupt”

– Cum se explică această lăcomie, chiar cu preţul distrugerii a ceea ce avem mai frumos în jurul nostru?

– O posibilă explicaţie este ruperea legăturii cu natura. Din 1947, când au venit comuniştii la putere şi până în 2000 şi ceva, când au început retrocedările masive, pădurile au fost administrate de stat. Practic, timp de o jumătate de secol, două generaţii de oa­meni nu au mai avut legătură directă cu pădurea, să meargă la ea şi să o vadă, să o pipăie şi să o simtă ca pe o bucată de natu­ră aflată în grija lor. Au pierdut această conexiune. Bătrânii, înainte, mergeau în pădure, o vedeau, vorbeau cu ea şi aveau grijă de ea, aşa cum azi ai grijă de o floare pe care o creşti în curte sau în casă. Dacă cineva vine şi îţi taie floarea respectivă, vei avea o reacţie, pentru că ai o legătură de suflet cu ea, e prietena şi confidenta ta. Dar o pă­dure pe care nu ai văzut-o niciodată, şi despre care auzi că e pusă la pământ, te doare mai puţin, e doar o informaţie. Odată pierdută legătura su­fletească cu pădurea, se pierd multe alte lucruri… se rupe legătura între trecut şi viitor, totul devine calcul pragmatic şi rece. În doar două generaţii, comuniştii au distrus o conexiune de mii de ani… poate asta e cea mai grea pierdere.

– În presă a apărut un articol care demonstra că stăm de fapt mult mai bine la păduri, că avem mai mult decât credeam. Să ne bucurăm?

– În niciun caz! Astfel de rapoarte sunt publi­cate de asociaţii ce servesc interesele proprietarilor de păduri şi ale procesatorilor de lemn. E normal ca ei să spună că avem mai multă pădure decât cre­deam, ca să poată tăia liniştiţi. Oamenii care spun Hai să tăiem mai mult! reprezintă firme care au investit în România în procesarea lemnului, cum sunt Schweighofer, Kronospan, Egger – pe răşi­noa­se, dar şi Lasane, a spaniolilor, care suge tot steja­rul ţării… Ca să nu mai vorbim de cei care exploa­tează fagul şi îl trimit ca lemn de foc în Europa, sau de cei care trimit sute de mii de metri cubi de buşteni întregi în China, exportând în felul ăsta şi zeci de mii de locuri de muncă ale românilor. Dacă vrei un reper real pentru situaţia pădurilor, el este raportul de anul ăsta al Academiei Române, în care se spune exact pe dos: că pierdem parcuri naturale şi păduri virgine şi se taie prea mult. Şi că în cu­rând, dacă vom continua să defrişăm în ritmul ac­tual, vom rămâne fără lemn în doar câţiva ani, pă­durea rămasă fiind prea tânără ca să mai fie ex­ploa­tată. Situaţia e, de fapt, dramatică.

Începutul „justiţiei verzi”

– În acest război pe care îl duci singur şi cu mult curaj împotriva unui întreg sistem, există şi veşti bune?

– Nu sunt chiar singur. Mai sunt şi alte ONG-uri care fac treabă bună şi, spre lauda ei, este Aca­de­mia Română. Şi, poate cel mai important, sunt oamenii care ne susţin. Ei sunt de fapt forţa prin care noi reuşim să impunem sistemului anumite schimbări. Şi spre surprinderea mea, sunt tot mai mulţi, fie că sunt oameni simpli, artişti, actori, ve­dete sau firme. Sigur că avem şi veşti bune. Acum, de exemplu, Ministerul Mediului vrea să publice un catalog complet al pădurilor virgine din Româ­nia. Noi ne-am implicat foarte mult. Cu ajutorul donaţiilor din România şi Germania ne-am apucat să cartografiem şi să notăm tot. Spre sur­prinderea noastră, am descoperit şi păduri vir­gine care nu erau cunoscute până acum şi care încă mai pot fi salvate. O altă veste foarte bună este de­cla­raţia de-acum câteva zile a procurorului-şef al României: e posibil ca în scurt timp să fie înfiinţat un de­par­ta­ment special de procurori specializaţi pe probleme de mediu şi crime forestiere. Dacă se în­fiin­ţează aşa ceva, este una dintre cele mai bune veşti din ultimii 25 de ani! Ar fi, cu adevărat, o ma­re victorie şi o mare speranţă. Ar fi începutul jus­ti­ţiei verzi.

 

,,Publicat inițial în formula AS” în nr.1244 din 2016

scris de Cătălin Manole