Redirecționează gratuit 20% din impozitul pe profit pentru păduri

blank

Cunoști facilitățile oferite de legea 30 din anul 2019, conform căreia poți sponsoriza gratuit un ONG, dacă ai o firmă?

Redirecționarea a 20% din impozitul pe profit se poate face trimestrial, iar cea mai apropiată dată este 31 Martie.

 

Contribuie pentru păduri gratuit. Durează câteva momente. 
Implică-te în susținerea campaniei și activităților de advocacy, pentru ca România să urmeze Strategia Europeană pentru Biodiversitate, care cere pentru fiecare stat membru 10% protecție strictă și 30% arie protejată și vine cu propuneri ambițioase și sănătoase pentru oameni și natură. Alternativ, poți sponsoriza alte proiecte Agent Green, precum plantarea din primavara, programul eco-educațional SUNT NATURĂ, proiectul model RANGER GREEN, cele 133 de procese susținute de AVOCATUL PĂDURII, modelul forestier FOREVER FOREST sau campania pentru PARCURI NAȚIONALE.

Conform legii,  contribuabilii care efectuează sponsorizări potrivit prevederilor Legii nr. 32/1994 privind sponsorizarea, cu modificările și completările ulterioare, scad sumele aferente din impozitul pe profit datorat la nivelul valorii minime din valoarea reprezentând 20% din impozitul pe profit datorat.
Procedura este foarte simplă. Dacă sponsorizezi Agent Green până la 31 Decembrie,  poți deduce valoarea sponsorizării până la 20% din impozitul pe venit, datorat pentru trimestrul în care ai înregistrat cheltuielile pe firma ta.
Deducerea se face prin completarea declarației 107 și depunerea acesteia până pe 31 Martie 2021, pentru plătitorii de impozit pe profit. Sumele care nu sunt scăzute din impozitul pe venit se reportează  pe o perioadă de până la 28 de trimestre consecutive.
 
Exemplu de calcul al sumei deductibile:
Pentru impozit 5% trimestrial
Venituri:                                   100.000 lei
Impozit pe venit  (caz 5%)          5.000 lei
20% din impozitul pe venit (valoarea sponsorizării deductibile)       1000 lei

Implică-te gratuit pentru păduri, dacă ai o firma,  trimite mai departe către angajatorul tău, sau către prietenii tăi care au o firmă.
Doar împreună putem genera schimbările pozitive de care este atâta nevoie.
Îți mulțumim!