Contact
Donații

AGENT GREEN este o organizatie mica, insa rezultatele vorbesc de la sine despre abilitatea de a utiliza resursele in cel mai efficient mod posibil. Pentru mai multe informatii, acceseaza pagina de donatii.

 

Revoluţia ONG începe astăzi cu dezbateri publice asupra DN 66A prin munţii Retezat

Revoluţia ONG începe astăzi cu dezbateri publice asupra DN 66A prin munţii Retezat

Padeş – judeţul Gorj, 6 octombrie 2009
Studiul de impact asupra mediului este o catastrofă

Agent Green și organizațiile partenere participă în perioada 6-9 octombrie 2009 la dezbaterile publice ale raportului evaluării impactului asupra mediului la proiectul de investiţii „Drum de legătură DN 66 A, km 47+600 – 66+204 Câmpu lui Neag – Cerna” pentru a face cunoscute observaţiile ştiinţifice, tehnice şi legale în vederea stopării investiţiei care distruge ultimul peisaj forestier intact din Europa situată la sud de Cercul Polar [1]. Cu această ocazie se marchează începutul proiectului ”Revoluţia ONG” în parteneriat cu WWF, Grupul Milvus şi Societatea Carpatina Ardeleană, organizaţii care participă de asemenea la dezbaterile publice care se vor desfăşura la Padeş, Tismana, Târgu-Jiu şi Uricani. Observaţiile organizaţiilor la care s-a raliat şi Fundaţia Vier Pfoten au fost înregistrate şi la ANPM (Agenţia Naţională pentru Protecţia Mediului) [2].

Revoluţia ONG
”Cu ocazia dezbaterii de la Padeş asupra DN 66A începe revoluţia ONG deoarece am constatat că protecţia naturii nu este considerată o prioritate în România. Majoritatea investitorilor nu consideră imperativele legilor de protecţia naturii ca o obligaţie de respectat ci mai degreabă un obstacol pentru care trebuie găsite soluţii mai mult sau mai puţin legale. Acestă atitudine distructivă asupra mediului este însuşită şi de instituţiile statului care astfel devin partenere la distrugerea mediului. Construcţia DN 66A prin arii naturale protejate şi prin situri Natura 2000 este un caz emblematic de încalcălcarea legislaţiei românneşti şi europeane de mediu. Vom folosi toate mijloacele legale pentru a stopa construcția drumului şi pentru a face din protecţia naturii o prioritate pentru România”, a spus Gabriel Păun, coordonatorul proiectului.

Observaţii ştiinţifice
”Studiul de impact asupra mediului este un dezastru din punct de vedere ştiinţific. Am descoperit nu mai puţin de 19 erori şi omisiuni. Acestea nu au fost observate de Administraţia Parcului Naţional Domogled care a avizat construcţia drumului fără comentarii. Autorii studiului nu menţionează nimic despre lup şi râs, de parcă aceste specii nu ar exista aici, cu toate că zona este cel mai vast habitat încă nealterat al acestor animale din Europa, iar pentru urşi au găsit doar un culoar de deplasare, cu toate că numărul de urşi din fondurile străbătute de acest tronson al drumului este de aproximativ 45.. Recensământul speciilor de păsări este incomplet şi se fac confuzii între specii. De exemplu într-o poză pasărea răpitoare prezentată drept şorecar comun este de fapt un viespar, o specie de importanţă comunitară, cuibăritoare, care însă nu a fost găsită de realizatorii studiulu). Descrierea metodologiei de colectare a datelor pentru studiul de biodiversitate este superficială, timpul petrecut cu colectarea datelor pe teren este de numai cinci zile. Practic, fără descrierea metodologiei datele nu pot fi interpretate”, a adăugat Tamas Papp, biolog, Grupul Milvus.

Observații tehnice
”Impactul social este nesemnificativ întrucât modernizarea drumului nu rezolvă problemele reconversiei profesionale a populatiei din Valea Jiului. Studiul nu argumentează impactul social pozitiv, deşi în zonă există o infrastructură turistică şi dacă aceasta ar fi atras un număr semnificativ de disponibilizaţi din sectorul minier, cu siguranţă ar fi fost menţionat. Impactul economic descris în studiu este de asemenea nesemnificativ. Economia de timp şi combustibil se reduce pentru un număr redus de beneficiari întrucât conform graficelor din studiu beneficiari vor fi doar eventualii turişiti. În studiu se menționează că traficul total estimat, chiar si cel pentru prognoza cea mai indepartata, va avea valori reduse. Metodologia pentru estimările traficului în viitor lipsește.”, a completat Maria Mihul, expert WWF.

Observaţii legale
”Am identificat o serie de neregularități de ordin procedural care pot conduce la anularea procedurii de eliberare a acordului de mediu pentru tronsonul 3 al DN 66A. De exemplu se încalcă atat reglementarea generală cât și cea specifică în domeniul accesului la informație și participarea publicului în luarea deciziei unei autorități publice în probleme de mediu. Mai mult decât atât, conținutul Raportului evaluării impactului asupra mediului este lacunar, acesta neconținând informații obligatoriu a fi prevazute în cuprinsul său. Așadar, considerăm că în acest moment, ANPM se află în imposibilitatea de a lua o decizie corectă, care sa aibă la bază informații complete, reale și relevante”, a încheiat Alexandra Barroso, avocat Agent Green.

Agent Green, WWF, Grupul Milvus, Societatea Carpatina Ardeleană şi Vier Pfoten cer:
– ANPM să nu emită acordul de mediu pentru tronsonul 3 al DN 66A
– Ministerului Mediului să demită Consiliul Științific al Parcului Național Domogled-Valea Cernei

NOTE:

[1] Un PFI (peisaj forestier intact) este un teritoriu in cadrul zonei de padure, care contine ecosisteme impadurite si neimpadurite (gol alpin, lacuri, mlastini) cu influente umane minime si care masoara o suprafata de minim 500 km patrati, si avand diametrul de cel putin 10 km.

[2] Documentul oficial care conţine observaţiile organizaţiilor la raportul privind studiul de evaluare a impactului asupra mediului pentru DN 66A este disponibil la cerere.

Proiect realizat cu sprijinul financiar oferit prin Mecanismul Financiar al Spatiului Economic European (SEE)

No Comments

Sorry, the comment form is closed at this time.